HBO renunţă la aplicaţiile HBO Now şi HBO Go pentru a face loc pentru HBO Max
G.U.Companii / 14 iunie 2020
G.U.Companii / 14 iunie 2020
G.U.Companii / 14 iunie 2020
S.B.Companii / 13 iunie 2020
Mihai GongoroiZiarul BURSA #Companii / 12 iunie 2020
Din punctul de vedere al producţiei, Hidroelectrica va avea un an, 2020, mai prost decât cei trecuţi, din cauza secetei extreme, chiar comparabil cu perioada 2011-2012, ne-a precizat Bogdan Badea, directorul general al companiei de stat. El a mai precizat că, "pe lângă producţia mai mică, şi veniturile se diminuează semnificativ", precum şi că în acest moment conducerea gestionează cu mare prudenţă resursele companiei.
A consemnat ADELINA TOADERZiarul BURSA #Companii / 12 iunie 2020
Designeul interior reuşeşe să transformăm o casă în "acasă", personalizând după stilul de viaţă propriu, pasiuni şi tabieturi o locuinţă. În ultimii ani, designul interior a trecut lui în ţara noastră de la stadiul de element de lifestyle şi a ajuns să fie considerat un factor de creştere a valorii investiţiei. Arhitectura de interior, care înglobează designul interior, poate creşte valoarea unei proprietăţi cu până la 40%
S.B.Companii / 11 iunie 2020
A.V.Ziarul BURSA #Companii / 11 iunie 2020
• Sentimentul în rândul dezvoltatorilor s-a schimbat dramatic din cauza pandemiei de Covid-19, în condiţiile în care acest sector aşteaptă o scădere severă în următoarele luni
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 11 iunie 2020
G.U.Companii / 10 iunie 2020
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 10 iunie 2020
S.B.Companii / 9 iunie 2020
S.B.Companii / 9 iunie 2020
S.B.Companii / 9 iunie 2020
Alstom şi Snam au semnat recent un contract pe o perioadă de cinci ani pentru dezvoltarea trenurilor cu hidrogen în Italia.
G.U.Companii / 9 iunie 2020
G.U.Companii / 9 iunie 2020
G.U.Companii / 9 iunie 2020
A CONSEMNAT VLAD DOBREAZiarul BURSA #Companii / 9 iunie 2020
• "Diversificarea noastră geografică şi concentrarea pe segmentele de piaţă de nişă, precum Formula 1 sau dezvoltarea motorului Rolls Royce, ne-au ajutat foarte mult în această perioadă"
G.U.Companii / 7 iunie 2020
A consemnat ADELINA TOADERCompanii / 5 iunie 2020 /
O.D.Ziarul BURSA #Companii / 5 iunie 2020
Valentin M.IonescuZiarul BURSA #Companii / 5 iunie 2020
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 5 iunie 2020
S.B.Companii / 4 iunie 2020
S.B.Companii / 4 iunie 2020
Valentin M. IonescuZiarul BURSA #Companii / 4 iunie 2020

A.V.
Andrei Iacomi
George Marinescu
A consemnat Emilia Olescu
Călin Rechea
George Marinescu
| 5.0921 | |
| 4.3799 | |
| 5.4851 | |
| 5.8746 | |
| 656.9613 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A. I. - 22 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A. I. - 19 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A. I. - 17 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 17 decembrie 2025
Piaţa de Capital /A. I. - 16 decembrie 2025
MIHAI GONGOROI (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
O.D. (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
ANDREI IACOMI (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
GEORGE MARINESCU (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
Andre Cappon (Translated by Cosmin Ghidoveanu)