EY România: Organizaţiile se pregătesc pentru noi riscuri fiscale şi o intensificare a controalelor
S.B.Companii / 3 aprilie 2023
S.B.Companii / 3 aprilie 2023
S.B.Companii / 3 aprilie 2023
Variaţiile fiscale importante în 57 de jurisdicţii, inclusiv România, de ordinul milioanelor de euro, în cazul transferului afacerilor de familie între generaţii înseamnă pentru multe afaceri de familie că existenţa şi dezvoltarea business-ului pe termen lung depind de o bună planificare a transmiterii activelor comerciale sau chiar a averii familiei de la o generaţie la alta
S.B.Companii / 3 aprilie 2023
Proprietarii de clădiri din România sunt mult mai atenţi la standardele ESG şi, totodată, au aşteptări mai mari când vine vorba de sustenabilitate, faţă de omologii lor din alte ţări, potrivit unui sondaj realizat de CBRE în rândul a peste 500 de profesionişti din domeniul imobiliar comercial din întreaga lume, care arată că principalii factori care determină companiile să se îndrepte către ESG sunt reglementările, precum Acordul de la Paris şi Obiectivele ONU de dezvoltare durabilă, costurile de operare în creştere şi controlul tot mai mare din partea proprietarilor
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 3 aprilie 2023
Industria de semiconductori a fost marcată de incertitudini în 2022, datorate în principal ciclicităţii pieţei şi a condiţiilor macroeconomice nefavorabile. Cu toate acestea, vânzările globale de semiconductori au crescut în 2022, iar acţiunile companiilor din industrie au debutat cu dreptul în 2023, înregistrând aprecieri semnificative de la începutul anului până în prezent, conform unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al Tradeville.
A CONSEMNAT EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 3 aprilie 2023
• Studio ae lucrează la proiecte de retail şi rezidenţiale cu suprafeţe de până la câteva hectare
• (Interviu cu Elena Ştefănescu, arhitect, cofondator Studio ae-architecture & evolution)
Reporter: Ce evoluţie are segmentul designului interior, în condiţiile macroeconomice actuale (inflaţie crescută, criză energetică, dobânzi mari..)
Elena Ştefănescu: Observăm că bugetarea şi planificarea riguroase şi din timp sunt prioritare. Proiectele mai mari se etapizează pe faze, în timp, indiferent că vorbim de proiecte rezidenţiale sau de retail.
G.D.Companii / 3 aprilie 2023
G.D.Companii / 3 aprilie 2023
D.T.Companii / 3 aprilie 2023
D.T.Companii / 3 aprilie 2023
F.A.Companii / 3 aprilie 2023
D.T.Companii / 3 aprilie 2023
G.D.Companii / 31 martie 2023
SABIN S. BRANDIBURUCompanii / 31 martie 2023
D.T.Companii / 31 martie 2023
D.T.Companii / 31 martie 2023
D.T.Companii / 31 martie 2023
S.B.Companii / 31 martie 2023
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 31 martie 2023
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Companii / 31 martie 2023
D.T.Companii / 30 martie 2023
G.D.Companii / 30 martie 2023
S.B.Companii / 30 martie 2023
S.B.Companii / 30 martie 2023
G.D.Companii / 30 martie 2023
S.B.Companii / 30 martie 2023
S.B.Companii / 30 martie 2023
D.T.Companii / 30 martie 2023
D.T.Companii / 30 martie 2023
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 30 martie 2023
Emilia Olescu
Marius Mataragis
F.A.
Cornel Codiţă
Emilia Olescu
V.R.
![]() | 5.0472 |
![]() | 4.3797 |
![]() | 5.3628 |
![]() | 5.9083 |
![]() | 472.4081 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 3 aprilie 2023
Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 31 martie 2023
Internaţional /A.V. - 31 martie 2023
Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 30 martie 2023
Internaţional /A.V. - 30 martie 2023
Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 29 martie 2023
Andrei Iacomi