Magnetico Sibiu 2023: "Un studiu indică faptul că ar trebui să avem 3 specialişti de HR la fiecare 200 de angajaţi"
T.B.Comunicate de presă / 8 decembrie 2023
T.B.Comunicate de presă / 8 decembrie 2023
F.D.Comunicate de presă / 6 decembrie 2023
Interesul candidaţilor pentru angajare sau pentru schimbarea jobului a crescut anul acesta faţă de anul trecut, în condiţiile în care, din ianuarie şi până acum, au fost înregistrate 10 milioane de aplicări, cu aproximativ 5% mai mult decât în 2022. Eforturile depuse de aceştia au rămas constante pe tot parcursul anului, inclusiv în lunile de vară şi la final de an, perioade în care, în general, procesul de aplicare cunoaşte un ritm mai lent.
Comunicate de presă / 4 decembrie 2023
Fondul Român de Contragarantare SA (FRC) are rolul de agent al statului în derularea componentelor Garant Construct şi Innovation din cadrul Programului IMM INVEST PLUS, cea mai mare schema de ajutor de stat pentru mediul de afaceri aprobată de Comisia Europeană pentru a contracara efectele războiului din Ucraina asupra IMM-urilor româneşti
Comunicate de presă / 29 noiembrie 2023
Prima ediţie a "Conferinţei despre Diversitate şi Incluziune", organizată de Asociaţia Open Minds, cu susţinerea Exploratist şi BusinessMark, pe 28 noiembrie 2023, s-a încheiat cu succes, aducând împreună peste 400 de participanţi din industrii conexe, reprezentanţi ai companiilor şi ONG-urilor din România şi numeroşi participanţi interesaţi să exploreze impactul diversităţii în mediul organizaţional şi în comunităţi.
A.V.Comunicate de presă / 29 noiembrie 2023
Animax, retailerul pet cu cea mai extinsă reţea de magazine din România, continuă expansiunea şi consolidarea poziţiei pe piaţă, în urma unor investiţii de peste 150.000 de euro în Bucureşti şi Timişoara. Astfel, compania ajunge la 132 de unităţi la nivel naţional, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
Comunicate de presă / 17 noiembrie 2023
Informaţii privind Achizitorul:
C.P.Comunicate de presă / 17 noiembrie 2023
F.D.Comunicate de presă / 16 noiembrie 2023
A.F.Comunicate de presă / 16 noiembrie 2023
F.D.Comunicate de presă / 15 noiembrie 2023
T.B.Comunicate de presă / 10 noiembrie 2023
T.B.Comunicate de presă / 10 noiembrie 2023
E.O.Comunicate de presă / 10 noiembrie 2023
A.F.Comunicate de presă / 10 noiembrie 2023
T.B.Comunicate de presă / 9 noiembrie 2023
Păstrând tradiţia ultimilor ani, Eturia organizează Black Friday, în perioada 10 - 20 noiembrie 2023 şi propune turiştilor zeci de pachete de vacanţă la tarife reduse cu până la 800 euro/ pachet/ persoană.
T.B.Comunicate de presă / 9 noiembrie 2023
A.F.Comunicate de presă / 9 noiembrie 2023
F.D.Comunicate de presă / 8 noiembrie 2023
F.D.Comunicate de presă / 8 noiembrie 2023
MAKE
Emilia Olescu
Cornel Codiţă
George Marinescu
O.D.
F.G
![]() | 5.1165 |
![]() | 4.5490 |
![]() | 5.4699 |
![]() | 6.0357 |
![]() | 486.4063 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A. I. - 7 mai
Piaţa de Capital /A.V. - 30 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 29 aprilie