Consorţiul Shah Deniz II a selectat Nabucco Vest

F. A.
Companii / 28 iunie 2012

Consorţiul Shah Deniz II a selectat Nabucco Vest

Consorţiul Shah Deniz II a anunţat astăzi că a selectat proiectul Nabucco Vest ca opţiune de livrare pe teritoriul Europei Centrale, arată un comunicat de presă.

Propunerea Nabucco Vest, susţinută de toţi cei şase acţionari, a fost prezentată de Nabucco Gas Pipeline International GmbH la data de 16 mai, 2012.

Reinhard Mitschek, Director Executiv, Nabucco Gas Pipeline International GmbH, a declarat: "Această decizie este un important punct de referinţă pentru proiectul Nabucco şi un pas vital către decizia finală privind investiţia. Nabucco oferă consumatorilor de gaze libertatea de a alege şi va avea o contribuţie semnificativă la securitatea aprovizionării din Europa. Ne dorim o cooperare de succes cu producătorii".

Conducta de gaze cu diametrul de 122 cm şi o lungime de 1.300 km va transporta gaze din apropierea graniţei turco-bulgare prin Bulgaria, România şi Ungaria în Austria, cu staţii de preluare în fiecare ţară de tranzit. Nabucco Vest va respecta principiile pe care se bazează conceptul original Nabucco. Astfel, conducta de gaze va fi proiectată sub forma unei infrastructuri scalabile cu mai multe surse integrate pentru transmisia gazelor naturale. Capacitatea va putea creşte de la 10 mmc la 23 mmc pentru a face faţă cererii. Proiectul este susţinut de Acordul Interguvernamental (IGA) semnat în luna iulie 2009 şi de Acordurile de Sprijin al Proiectului care garantează un cadru legal şi de reglementare care promovează proiectul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2484
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5175
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7259
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0539
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.4403

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb