Controale ale GNM la cariere şi balastiere

F.A.
Companii / 3 octombrie 2012

Comisariatele regionale ale Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au desfăşurat, în perioada 19.09 - 28.09, un control tematic la exploatările organizate sub formă de cariere, balastiere, staţii sortare - concasare, staţii betoane, staţii de asfalt, potrivit unui comunicat.

Comisarii de mediu au efectuat 311 controale, în urma cărora au fost constatate, la operatorii verificaţi, mai multe neconformităţi:

- lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor sau gestiune incompletă a acestora;

- neîncheierea contractului pentru preluarea deşeurilor reciclabile cu un operator economic autorizat;

- lipsa unui personal desemnat (din rândul propriilor angajaţi sau terţă persoană), care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor;

- funcţionarea fără autorizaţie de mediu sau permis de exploatare

- lipsa monitorizării factorilor de mediu, neefectuarea analizelor pentru emisiile în atmosferă la pulberi, monoxid de carbon, oxizi de sulf şi oxizi de azot etc.

Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate 27 de sancţiuni, dintre care 17 avertismente şi 10 amenzi, în cuantum total de 235.100 lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb