CORESPONDENŢĂ DIN MELBOURNE În lupta cu deficitul

De mai multe zile urmăresc eforturile potenţialului guvern al României, care este în căutarea banilor necesari pentru a reduce deficitul intern la cote acceptabile obligaţiilor faţă de UE. Diferitele soluţii par ori paleative, ori greu de implementat, fiind asociate cu beneficii obtinute de grupuri economice care, probabil, vor încerca să facă opoziţie măsurilor preconizate.

Cel mai uşor de adoptat sunt măsurile care au efect imediat, dar cu implicaţii negative asupra populaţiei - cum ar fi mărirea impozitelor, atât a celor directe, cât şi a celor indirecte şi implementarea unui sistem de impozitare progresivă. TVA este un asemenea exemplu. Usor de colectat (se pare că este mai greu doar în România!), însă şi cu consecinţe negative: taxa este inflaţionistă şi regresivă, adică îi afectează mai mult pe cei cu venituri mici.

Acum câteva luni, în intervenţia mea din ziarul BURSA, mă refeream la posibilitatea ca România să o ia pe drumul Greciei (din urmă cu câţiva ani). Dacă însă noul guvern va ignora dezavantajele electorale şi va avea determinaţia necesară să implementeze măsuri nepopulare, este posibil ca România să se întoarcă din drumul dezastrului, datorat şi incompetenţei foştilor guvernanţi, care nu au înţeles implicaţiile dezmăţului economic. Să zicem că pacientul va ieşi astfel din spital mai slăbit, dar pe cale de însănătoşire.

Dar dincolo de frământările guvernanţilor, m-aş opri asupra unei probleme care nu am observat să fie abordată de presă şi de comentatori.

În recenta apariţie publică, guvernatorul Mugur Isărescu s-a referit la deteriorarea riscului de ţară, afirmând că singura şansa de rezistenţă ar fi atragerea banilor europeni, aceasta în contextul în care banca naţională s-a implicat în apărarea leului. Rezultatul? Pâna la urmă, leul s-a devalorizat cu aproximativ 2% faţă de rata de schimb din 2022!

După statistici, inflaţia din România în perioada 2022-2025 a fost de 13,8 %, 10,4 %, 5,6 % şi, respectiv, de 5,1 %. Peste 30% în ultimii patru ani.

În aceaşi perioadă, inflaţia din Europa a avut următoarea evolutie: 9,4%, 3,4%, 2.4, 1,9 % - adică cu aproximativ 50% mai mică decât în România.

Deci, domnul Isărescu a reuşit să mărească substanţial venituri în euro ale românilor prin inflaţie si rata de schimb. Probabil că toată lumea aplaudă şi asteaptă banii europeni care să susţină rata de schimb, asigurând astfel mărirea artificială a veniturilor în euro.

Dar ce implicaţii are această politică monetară? În ceea ce priveşte serviciile turistice, scumpirea acestora şi descurajarea străinilor de a veni în România. Apoi, exportatorii probabil că plâng, dar nu îi ascultă nimeni.

Mulţi se miră de ce se importă atât de mult? Politica Guvernatorului face ca importurile să se ieftinească, iar exporturile să devină tot mai necompetitive.

Desigur, mărirea deficitului extern poate fi ignorată atât timp cât rezervele BNR şi intrările de bani europeni fac un zid de apărare a leului. Însă, cât timp va putea fi menţinută această politică monetară? Logic, cât va rezista "zidul” rezistă.

În ceea ce-i priveşte pe potenţialii investitori în România, e clar că aceştia vor calcula atent dacă nu este mai avantajos să exporte din tara de origine decât să producă în România. Personal, privilegiul de a-mi revedea ţara natală mă costă actualmente cu cel puţin 30% mai mult decât în anii trecuţi.

Eu însă fac turism, deci pot să renunţ la investiţia în călătorie. Dar ce fac cei care muncesc în străinătate, care se trezec cu diminuarea capacităţii de finanţare a familiilor rămase acasă? Poate doar să-şi sfătuiască rudele să consume mai multe produse din import, care, de la un timp, sunt, nu-i aşa, în continuu proces de ieftinire...