CORESPONDENŢĂ DIN PARIS Când politica se roteşte mai repede decât economia; Cinci premieri în mai puţin de un an, unul chiar de două ori

Anul acesta nu ne-am plictisit cu actualitatea politică nici în Franţa, nici în România şi, bineînţeles, nici pe plan internaţional, aşa cum scriam acum zece luni.

La Paris, după ce al 4-lea prim ministru (François Bayrou) a demisionat, un al 5-lea (Sebastien Le Cornu) a fost numit...de două ori!

Pentru a relua firul, Bayrou, după nouă luni de guvernare, se pare că şi-a grăbit (poate chiar dorit) demisia :

Plecând de la constatarea că datoria Franţei este de circa 3.400 de miliarde de euro, adică de vreo 116 % din PIB, şi că deficitul public se apropie de 6% din PIB (dublu faţă de cei 3% stabiliţi de Bruxelles), premierul francez a propus o serie de măsuri pentru a face economii de aproape 45 de miliarde de euro, dar refuzând să dea înapoi la câteva contra propuneri, s-a regăsit singur faţă în faţă cu deputaţii cărora, din proprie iniţiativă, a decis să le ceară VOTUL DE ÎNCREDERE, chiar dacă nu era deloc obligat s-o facă!

Căderea a fost aproape inevitabilă, cu atât mai mult cu cât, pentru răsturnarea lui, era nevoie doar de majoritatea deputaţilor prezenţi, spre deosebire de MOŢIUNEA DE CENZURĂ la care este nevoie de majoritatea absolută a Adunării Naţionale, conform Constituţiei, care face bine diferenţa între "vot" (iniţiat de primul ministru) şi "moţiune" (iniţiată de opozitie).

François Bayrou a devenit, astfel, primul premier francez demis în urma acestei proceduri prevăzute de articolul 49.1 din Constituţie, încă un record al Republicii a V-a, printre multe altele de când domnul Macron a început al doilea mandat ca preşedinte.

Demisia a avut loc în 9 septembrie, în ajun de ziua numită de sindicate ”Să blocăm totul”, cand au avut loc manifestări, inevitabil "infestate" de tot felul de grupuri puse pe spart, deteriorat şi incendiat, iar pe 18 septembrie a fost anunţată o grevă generală în toată ţara.

Între cele două date fatidice, în 12 septembrie, era aşteptat verdictul agenţiei de rating Fitch, care între timp deja a retrogradat ratingul de credit al Franţei de la AA la A+, "din cauza datoriilor publice ridicate şi în creştere, precum şi a instabilităţii politice”!

În consecintă, preşedintele Macron nu a pierdut timpul şi chiar pe 9 septembrie a numit ca prim-ministru un apropiat, ministru al Apărării de trei ani, singurul care a făcut parte din toate guvernele din 2017 încoace, pe domnul Le Cornu.

Acesta, după ce a iniţiat consultări timp de aproape o lună cu toate formaţiunile politice, a format un guvern de 18 miniştri, care a rezistat doar... 12 ore!

Pe 6 octombrie, domnul Le Cornu a luat decizia de a demisiona, justificând faptul că, "atâta vreme cât fiecare dintre formaţiunile politice crede că are o majoritate şi atât timp cât printre liderii grupurilor parlamentare există prea multă mândrie proprie şi interese electorale care ţintesc alegerile prezidenţiale din 2027, nu se poate ajunge la niciun compromis".

Să nu uităm că particularitatea situaţiei - care explică de fapt de ce este atât de greu în a găsi o stabilitate - constă în faptul că, în Camera Deputaţilor, sunt trei grupuri parlamentare (compuse din 11 formaţiuni politice!), cu aproximativ o treime - ca număr de deputaţi - fiecare. Simplificând, aceste formaţiuni ce nu au multe lucruri în comun pot fi considerate centru/extremă stânga/extremă dreapta.

Destul de abil, preşedintele Macron a acceptat demisia, dar i-a cerut lui Le Cornu ca timp de 48 de ore să continue discuţiile pentru a găsi, totuşi, soluţii la această criză politică fără precedent, si...din nou surpriză, anunţând măsuri favorabile partidelor de stânga, şi mai ales suspendarea reformei pensiilor (controversată din 2023 încoace), pană la alegerile prezidenţiale din 2027, domnul Cornu a fost renumit prim-ministru, după patru zile, iar noul guvern a trecut, joi 16 octombrie, nu de una, ci de două moţiuni de cenzură - una iniţiată de extrema dreaptă şi cealaltă de extrema stangă.

Şi uite aşa, în ciuda acestor "sincope” (nu este uşor sa ai un parlament divizat în trei grupe care nu se înţeleg, dar care sunt la egalitate), democraţia franceză merge înainte, primul ministru şi Guvernul se repun pe treabă, iar preşedintele Emmanuel Macron, implicat în toate evenimentele importante de pe scena internaţională, în ciuda tuturor declaraţiilor pretendenţilor, îşi va termina mandatul, indiferent de ce se va intâmpla în continuare...