Creaţia monetară şi rezervele fracţionate

DANIEL DĂIANU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 martie 2016

Creaţia monetară şi rezervele fracţionate

Se discută tot mai mult despre suprafinancializare (creşterea ponderii industriei financiare în activitatea economică) şi fragilitatea sistemelor. În SUA de pildă, de la 2-3% din PIB în anii '50, finanţa a ajuns la 7-8% în PIB între anii 2007-2008, cu o incredibilă participare în profiturile corporatiste. Dar, în ultimă instanţă, ce contează cel mai mult este ce se face cu banii; fiindcă una este să investeşti în economia reală şi altceva să faci speculaţii pe active financiare. De aici şi dezbaterea "cine creează banii", relaţia între baza monetară (outside money) furnizată de băncile centrale şi "banii interni" ("inside money)", creaţi de băncile comerciale. În acest context, este de plasat controversa privind sistemul bancar cu rezerve fracţionale, care este una veche. Această dispută este de pus în relaţie cu observaţia, şi ea veche, că sistemul financiar este predispus la crize, la fenomene de panică - "atacuri"(runs).

Băncile centrale au apărut la mult timp după cele comerciale şi, de-a lungul vremurilor, şi-au dezvoltat funcţiile aşa cum sunt întâlnite în zilele noastre: emisiune de monedă, politică monetară, împrumutător de ultimă instanţă (lender of last resort/LoLR), garantare a depozitelor, protejare a stabilităţii financiare. Băncile comerciale au cunoscut perioada de "free banking", care însemna concurenţa neîngrădită şi lipsa unei bănci centrale ca emitent de monedă unică şi împrumutător de ultimă instanţă.

Sistemul rezervelor fracţionale nu are, deci, originea într-o filosofie (paradigmă) a funcţionării băncilor centrale; el precede apariţia băncilor centrale, fiind rezultatul constatării de către băncile comerciale că pot acorda credite, că îşi pot extinde bilanţurile/afacerile considerabil dincolo de resursele proprii şi depozitele atrase. Se poate spune că băncile centrale au moştenit sistemul rezervelor fracţionale impunând însă reguli prudenţiale sistemului bancar -plasarea de rezerve la banca de emisiune, un anume nivel al capitalului propriu şi cerinţe de lichiditate în raport cu activele etc. Banca centrală, ca bancă de emisiune, trebuie să asigure încrederea în monedă, mai ales când aceasta este fiduciară (fiat money). Economiile moderne sunt monetare prin excelenţă folosind banii în tranzacţii de schimb şi financiare.

Când banca centrală a devenit banca de emisiune şi LoLR, rezervele fracţionale au intrat în relaţie cu politica monetară. Aceasta a avut loc fiindcă băncile centrale au încercat să asigure stabilitatea preţurilor prin controlul cantităţii de bani (agregate monetare) şi, în ultimele decenii, mai ales prin ratele dobânzii de politică monetară (regimul de ţintire a inflaţiei/inflation targeting) - prin preţul banilor. Trecerea de la controlul cantităţii de monedă (agregate monetare) la cel prin preţ, prin rata de politică monetară, a avut cauza în variabilitate excesivă a relaţiei între baza monetară şi masa monetară, între moneda emisă de banca centrală şi "banii interni" creaţi de băncile comerciale.

Discuţia monedă vs. credit este veche, pe fondul evoluţiei sistemului bancar cu rezerve fracţionale. Cu peste o jumătate de secol în urmă, un raport mult comentat în Marea Britanie spunea că orice credit este şi monedă (Raportul Radcliffe).

Această teză este reluată de un studiu al Băncii Angliei (Michael McLeahy, Amar Radia şi Ryland Thomas, Money creation în a modern economy, Quarterly Bulletin, 1Q, 2014) zarva în jurul sau fiind poate excesivă -dacă admitem că regimul de politică monetară prin controlul preţurilor, prin rata de politică monetară, a favorizat expansiunea creditului şi dezvoltarea ciclului financiar.

Chiar dacă se consideră că băncile comerciale creează "bani interni" prin creditare, trebuie remarcat că aceasta se face în virtutea unui mandat. Adică băncile comerciale lucrează cu, multiplică, baza monetară (high powered money); ele nu lucrează cu o monedă proprie. Băncile folosesc capital propriu şi depozite în acest scop. Ca în Marea Britanie, de exemplu, unde creaţia monetară a băncii centrale a ajuns să reprezinte numai în jur de 3% din masa monetară, ceea ce nu schimbă datele problemei şi anume, că Banca Angliei poate limita, în ultimă instanţă, expansiunea creditului prin preţul banilor (prin rata de politică monetară şi transmisia semnalului în pieţele monetare/ financiare). A nu accepta această cauzalitate este ca şi cum am nega rolul preţurilor în economie, în creşterea sau restrângerea activităţii economice; sau ar echivala cu ipoteza că băncile comerciale ignoră preţul banilor urmărit de banca centrală -mai departe, că nu ar mai exista politică monetară.

Că numerarul injectat de o banca centrală în sistemul bancar este la originea creaţiei monetare se vede şi din următorul fapt. Când sistemul financiar a fost ameninţat de prăbuşire, precum în criza de acum, băncile centrale din SUA şi nu puţine state membre ale UE au fost obligate să injecteze lichidităţi; nu băncile comerciale au fost cele care "s-au injectat" cu bani creaţi de ele. Şi mai este un aspect asupra căruia merită să medităm: când se naşte o panică oamenii îşi retrag banii din bănci, eventual îi plasează în "casete monetare". Banii pot fi transferaţi la bănci percepute ca fiind mai sigure, dar la nivelul sistemului un "run" pe bănci poate fi contracarat numai prin injecţii de lichidităţi de la un LoLR credibil, de la o bancă de emsiune.

Chiar dacă s-ar renunţa la numerar/cash, situaţia nu este alta în esenţă. Întrucât funcţiile banilor numerar ar fi preluate, este de presupus, de moneda electronică (sunt deja sugestii în acest sens pornind de la nevoia de a stăvili ieşirea banilor ca numerar din sistemul bancar). Numerarul ar fi înlocuit, să zicem, de unităţi de putere de cumpărare (PPU) care ar circula numai electronic. Capitalul propriu al băncilor şi depozitele ar fi numai sub această formă; rezervele la banca centrală ar fi tot sub formă de asemenea unităţi. Altfel spus, ar dispărea din ecuaţia creaţiei de bani numerarul, fără ca relaţia între baza monetară şi masa monetară să se modifice. Băncile comerciale ar acorda împrumuturi în PPU, iar expansiunea creditului ar depinde de cererea gospodăriilor şi a firmelor în raport cu preţul banilor (ratele dobânzilor).

Băncile comerciale nu pot crea bani interni (prin acordare de credite) în mod nelimitat, desconsiderând preţul banilor, care este impus de rata de politică monetară şi mecanismul de transmisie monetară. Este adevărat că la dobânzi de politică foarte scăzută (cum se întâmplă acum) eficacitatea politicii monetare se reduce copios. Dar şi aşa, dacă cererea de credit este scăzută, băncile comerciale nu pot crea bani în neştire.

Sunt câteva observaţii cheie de făcut privind relaţia între banca centrală şi băncile comerciale în condiţiile moderne, când sistemele bancare nu mai au la bază aur, echivalente metalice:

- moneda în sistem este fiduciară, se bizuie pe încredere, pe garanţia autorităţilor publice (statului);

- băncile nu pot furniza altă monedă decât cea sancţionată de banca centrală. În economiile unde circulă şi alte monede fiind cel mai adesea dolarizate sau euroizate, se pot acorda credite denominate în monede străine acceptate de către banca centrală (în economia informală pot circula şi alte monede);

- băncile sunt licenţiate de băncile centrale;

- băncile comerciale se supun reglementării şi supravegherii exercitate de către banca centrală.

Că baza monetară dă tonul în economie se observă şi când se produce dezintermediere financiară. Banii interni (cei creaţi de băncile comerciale prin credit multiplicator) pot dispărea subit, în timp ce baza monetară nu este afectată dacă nu are loc ieşire de lichidităţi ale non-rezidenţilor. Aşa s-a întâmplat în numeroase economii în anii crizei din aceşti ani -a avut loc şi în economia românească unde creditul privat a scăzut de la circa 40% din PIB în 2008 la sub 32% în 2014. În timp ce stocul de "bani interni" se poate reduce prin dezintermediere, baza monetară nu descreşte în mod automat -dacă nu au loc ieşiri de lichidităţi din sistem. Drept este însă că baza monetară poate fi prinsă în ceea ce Keynes a numit "capcana lichidităţii"; într-o criză acută, preferinţa pentru lichiditate creşte enorm.

Articol preluat de pe blogul BNR

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ca de obicei, opiniile lucratorilor BNR asupra "fenomenelor monetare" nu au legatura cu viata reala. Aceleasi opinii sunt publicate prin toata presa economica. Si nu am vazut sa starneasca o dezbatere. Ceea ce conduce la ideea unei gandiri in barba, teoretice.

    Domnule Daianu, se putea si mai bine! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

25 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0105
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5228
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4892
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.0052

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro