Cristian Sima demisionează din funcţiile de preşedinte şi membru al CA de la Ves Sighişoara

F.A.
Piaţa de Capital / 7 august 2009

Şeful casei de brokeraj WBS România, Cristian Sima, a demisionat din funcţiile de preşedinte şi de membru al consiliului de administraţie al Ves Sighişoara (VESY), fiind înlocuit de Alexandru Farcaş, a anunţat vineri producătorul de articole din metal.

Rocada a fost realizată la începutul acestei luni, odată cu demisia lui Sima. Alexandru Farcaş mai ocupă funcţia de membru în consiliul de administraţie.

La finalul lunii trecute acţionarii producătorului de articole din metal Ves Sighişoara au respins pentru a doua oară majorarea capitalului social cu 4,3 milioane lei, propusă de conducerea companiei, şi au revizuit bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2009, anticipând pierderi de 277.800 lei.

Conducerea Ves intenţiona să majoreze capitalul companiei de la 9,33 milioane lei, prin aport în numerar, până la 13,63 milioane lei, prin emiterea a 43 milioane de acţiuni. Acţionarii Ves au mai respins şi la mijlocul lunii aprilie majorarea capitalului social în cadrul unei alte adunări generale.

Totodată, în adunarea de luni, acţionarii au revizuit în scădere cifra de afaceri previzionată pentru anul în curs, în bugetul de venituri şi cheltuieli, aşteptându-se totodată la pierderi de 277.800 lei, în contextul în care iniţial estimaseră un profit brut de 1,17 milioane lei.

În prezent, compania se aşteaptă la afaceri de 44,23 milioane lei, pentru anul 2009, în scădere cu 13% faţă de cifra prevăzută în planul iniţial, de 50,87 milioane lei.

La începutul lunii iulie, conducerea Ves Sighişoara a decis să trimită în şomaj tehnic 337 de salariaţi, în urma acestei măsuri activitatea de producţie comprimându-se la jumătate. Astfel, de luna trecută, în cadrul Ves Sighişoara funcţionează doar sectorul de producţie a vaselor emailate şi asimilate.

Acţiunile producătorului de vase emailate Ves Sighişoara se tranzacţionează din mai 2008 la categoria a doua a pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după transferul de pe piaţa Rasdaq, sub simbolul VESY.

Compania are în prezent un capital social de 9,33 milioane lei, divizat în 93,31 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. Potrivit ultimelor raportări, acţionarii principali ai companiei sunt Idifta Bucur, cu 11,54% din capital, şi casa de brokeraj WBS România, cu 11,57% din acţiuni.

Valoarea de piaţă a companei este de 7 milioane lei (1,65 milioane euro), conform ultimei cotaţii de 0,075 lei/acţiune, stabilită la închiderea şedinţei bursiere de vineri.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8521
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.8475

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb