Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a transmis o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan, denunţând situaţia critică a finanţării instituţiilor de cultură şi „tentativa de impunere a unor măsuri ilegale” printr-o circulară emisă de Ministerul Culturii.
Sindicaliştii susţin că documentul trimis managerilor instituţiilor publice de cultură „îi forţează pe angajaţi să intre în concediu fără plată”, ca soluţie temporară la lipsa fondurilor pentru plata salariilor din ultimele luni ale anului. Federaţia califică această practică drept o încălcare flagrantă a legislaţiei muncii şi o „situaţie fără precedent, în care o autoritate a statului devine instigator la încălcarea legii”.
„Concediul fără plată este un drept al salariatului, nu o obligaţie ce poate fi impusă unilateral de angajator. Orice tentativă de a constrânge un lucrător să accepte o astfel de măsură reprezintă un abuz de drept şi o încălcare a principiului bunei-credinţe”, se arată în scrisoare.
CulturMedia aminteşte că plata salariului este un drept fundamental garantat de Constituţie şi de convenţiile internaţionale la care România este parte, iar lipsa fondurilor nu poate constitui o justificare pentru nerespectarea legii. Federaţia acuză Ministerul Culturii de proastă gestiune bugetară şi cere Guvernului să verifice dacă bugetele pentru anul 2025 au fost fundamentate realist şi corect.
„Un management profesionist înseamnă previziune şi asumare, nu căutarea de soluţii ilegale atunci când propria incompetenţă generează o criză. Cei care ocupă funcţii de conducere au datoria de a fi gardieni ai legii, nu complici la încălcarea ei”, transmite federaţia.
CulturMedia solicită Guvernului cinci măsuri urgente: intervenţia pentru asigurarea plăţii salariilor până la sfârşitul anului, retragerea imediată a circularei considerate ilegale, verificarea modului de fundamentare a bugetelor din cultură, evaluarea responsabililor pentru actuala criză şi crearea unui mecanism predictibil de finanţare a sectorului.
„Cultura nu este un lux, ci pilonul identităţii naţionale. Cei care o slujesc merită respect, predictibilitate şi, mai presus de toate, respectarea legii şi a demnităţii umane”, se încheie scrisoarea adresată premierului.

Opinia Cititorului