Cum să finanţăm incompetenţa şi corupţia? Creştem taxele

Pentru sustenabilitatea datoriei publice, în condiţiile în care deficitul bugetar a atins anul trecut 9,3% din Produsul Intern Brut, este necesară o ajustare fiscală masivă, adică o reducere drastică a cheltuielilor publice şi o colectare mai bună a veniturilor la bugetul de stat, arată raportul prezentat ieri, la Banca Naţională a României, de Jeromin Zettelmeyer, directorul Institutului Bruegel.

Necesitatea ajustării fiscale a fost punctată şi de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, care a precizat: "Pentru România, problema sustenabilităţii datoriei nu a fost niciodată mai presantă. Credibilitatea politicii fiscale joacă un rol crucial în menţinerea încrederii investitorilor, pentru controlul costurilor de împrumut şi pentru asigurarea stabilităţii macroeconomice pe termen lung. Înţelegerea riscurilor fiscale este esenţială pentru protejarea dezvoltării şi rezilienţei ţării”.

Analiştii economici şi experţii financiari susţin că ajustarea trebuie să înceapă rapid cu o reducere drastică a cheltuielilor bugetare în condiţiile în care veniturile bugetare încasate sunt mult mai mici decât ceea ce cheltuieşte statul. Numai că în loc să se axeze în primul rând pe un pachet clar de reducere a acestor cheltuieli, partidele politice pro-europene care negociază în această perioadă principiile viitoarei guvernări au discutat mai multe soluţii de creştere a veniturilor, printre acestea numărându-se impozitare progresivă, taxa de solidaritate, creşterea TVA, dar şi controversata taxare a tranzacţiilor bancare.

• Mircea Coşea: "Mă îngrijorează analfabetismul economic al actualilor lideri politici”

Analistul economic, profesor universitar dr. Mircea Coşea, a transmis pentru ziarul BURSA că este nemulţumit că actualele echipe de negociere trimise de partidele pro-europene la Palatul Cotroceni sunt alcătuite din oameni care sunt slab pregătiţi profesional, incapabili să găsească soluţii şi, mai ales, din oameni care au fost la guvernare şi au luat măsuri care au dus ţara în actuala situaţie gravă din punct de vedere financiar şi economic.

Mircea Coşea a precizat: "Lucrul care mă deranjează cel mai mult este lipsa de pregătire sau mai bine spus analfabetismul economic al liderilor de partide. PSD confundă impozitarea progresivă cu impozitarea pe un anumit plafon de venit. Domnul Sorin Grindeanu avansa astăzi (n.red. - ieri) un plafon de la care să fie aplicată o taxă de solidaritate sau un impozit suplimentar. Acelaşi domn Grindeanu susţine că sunt mai multe ţări europene care aplică impozitul progresiv. Ce nu reţine liderul PSD este faptul că în ţările respective se aplică impozitul progresiv pe venit şi nu pe salariu. Venit înseamnă nu doar salariu, ci şi chirii încasate, dobânzi primite, dividende, criptomonede, etc. Apoi un impozit progresiv pe venit cere şi aplicarea unor deduceri pentru anumite cheltuieli, deduceri care nu sunt luate în calcul în soluţiile propuse de social-democraţi. Atunci cum să aplici un astfel de impozit de la 1 ianuarie 2026? Este clar că oamenii din echipele de negociere trimise la Palatul Cotroceni nu au pregătirea necesară pentru a furniza un concept de strategie. În aceste condiţii, poate nu ar fi rău să ne gândim la faptul că, pentru a trece peste criza din perioada 1929-1933, România a apelat la economişti străini. Dacă noi nu avem în acest moment decât pe Socol şi Câciu, cred că mai bine ar fi să apelăm la un laureat al premiului Nobel în economie şi să îl plătim pentru a ne furniza o strategie viabilă. Este inacceptabil faptul că de trei săptămâni asistăm la o blocare a economiei naţionale de nişte echipe de negocieri care se târâie şi care nu au oferit nicio soluţie viabilă”.

Domnul Coşea ne-a oferit şi câteva soluţii pe termen scurt, mediu şi lung, care ar putea redresa corabia economică în derivă a ţării noastre. Domnia sa susţine că, deşi este nevoie de reducerea cheltuielilor publice, măsura reducerii de personal în aparatul bugetar nu poate fi luată hei-rupist, ci doar pe baza unor criterii care să evalueze şi să stabilească eficienţa unei astfel de măsuri. De aceea, pe termen scurt, Mircea Coşea consideră că în prima etapă este nevoie de o mai bună colectare a veniturilor bugetare şi de aceea trebuie combătută agresiv evaziunea fiscală.

"ANAF trebuie să se transforme într-un instrument de politică economică şi să înceteze să mai protejeze marile companii cu capital integral sau majoritar de stat şi firmele ai căror acţionari sau administratori au legături cu partidele politice. Apoi este necesar ca fiecare cetăţean să combată prin comportamentul său evaziunea fiscală şi să solicite documente pentru fiecare serviciu care i s-a prestat sau pentru fiecare bun achiziţionat”, ne-a spus Mircea Coşea.

După reducerea evaziunii fiscale, în etapa a doua ar trebui să asistăm la o restructurare a aparatului bugetar susţine expertul economic, care menţionează că ar trebui să existe o departajere în cadrul acestui aparat. Astfel, potrivit domnului Coşea, serviciile naţionale - Educaţie, Sănătate, Apărare şi Ordine Publică - nu trebuie să intre în mecanismul reducerii de personal, ele fiind în deficit de personal în acest moment. Apoi, potrivit analistului economic, ar trebui realizată o reformă administrativ teritorială, deoarece în acest moment "sunt prea multe UAT-uri unde se pierd bani”, iar apoi o comasare a posturilor de conducere.

"Reducerea de-a valma, fără criterii de evaluare şi eficienţă, a aparatului bugetar nu ar fi benefică, pentru că ar duce la creşterea cheltuielilor cu şomajul, mai ales că în acest moment nu avem la nivel naţional un sistem performant de reconversie şi recalificare profesională, dar nici numărul de locuri de muncă necesare pentru toate persoanele ce ar urma să fie disponibilizate”, a precizat Mircea Coşea.

În a treia etapă a redresării economico-financiare a ţării noastre, domnul Coşea consideră că va fi nevoie de o reformă fiscală, pe baza unui raport între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului.

"Consider că nu trebuie să crească impozitele plătite acum de mediul de afaceri, deoarece companiile trebuie sprijinite să se dezvolte, să creeze noi locuri de muncă şi astfel să aducă, prin impozite şi taxe, venituri mai mari la bugetul de stat. De asemenea, nu aş creşte impozitarea în ceea ce priveşte lucrurile care ţin de simplii cetăţeni şi nici nu aş creşte nivelul taxei pe valoare adăugată. Majorarea TVA se va reflecta în costurile de producţie şi acest lucru va duce la mărirea preţurilor. Consider că ar trebui să existe un sprijin mai mare din partea statului cu privire la anumite industrii ale economiei naţionale, care trag economia în sus, cum ar fi IT, construcţiile şi agricultura. Apoi este necesară o reformă structurală a economiei naţionale, deoarece deficitul bugetar este şi o consecinţă a faptului că majoritatea companiilor din economie nu mai fac faţă schimbărilor care intervin la nivel internaţional. Acest lucru a dus la creşterea exponenţială a deficitului comercial, care este generator de deficit bugetar, mai ales că importăm mai mult decât exportăm şi nu suntem nici în Zona Euro. În acest moment, structura economiei naţionale nu mai face faţă unui echilibru necesar între importuri şi exporturi, iar aceste lucruri trebuie reglate printr-o strategie, printr-un program de ţară sau un program de guvernare. Practic trebuie să renunţăm la cârpelile propuse de echipele actuale de negociere ale partidelor politice, cârpeli ce rezolvă punctual, pe moment, anumite probleme. Incapacitatea economiei de a echilibra balanţa de import-export face ca deficitul să rămână în continuare ridicat. Pentru a rezolva această problemă este nevoie de creşterea industriilor de procesare a materiilor prime şi de ridicarea gradului de tehnologie, adică de la trecerea economiei noastre de la revoluţia industrială de stadiu 2 - manufacturier - la revoluţia industrială de stadiu 3 şi 4”, a punctat Mircea Coşea.

• Taxarea tranzacţiilor bancare - măsură propusă, dezbătută, dar neasumată de nimeni

Revenind la măsura taxării tranzacţiilor bancare, aceasta a fost pusă pe masa negocierilor, fără vreo asumare din partea vreunui partid politic - PSD, UDMR, PNL şi USR au negat că ideea le-ar fi aparţinut, şi nici din partea noilor consilieri prezidenţiali ai lui Nicuşor Dan, care au afirmat, după ce măsura a fost dur criticată de mediul de afaceri, de cetăţeni şi de experţii financiari, că nu mai contează cine a adus în discuţie această taxare a tranzacţiilor bancare.

Cert este că persoanele care au propus respectiva taxă au estimat şi un efect pozitiv la bugetul de stat, adică încasarea unui venit fix anual de aproximativ 50 miliarde lei. Ceea ce este plauzibil, dacă ţinem cont de faptul că potrivit datelor dintr-un studiu publicat în toamna anului trecut de Asociaţia Română a Băncilor şi realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, la nivel naţional erau active 21,7 milioane carduri, din care 2,5 milioane carduri sunt ale persoanelor care primesc pensia în acest fel, iar 3,5 milioane reprezintă carduri destinate virării alocaţiei de stat pentru copii. Mai mult, potrivit Băncii Naţionale a României valoarea tranzacţiilor online efectuate doar cu cardul bancar depăşeşte anual 100 miliarde lei. La aceste tranzacţii se adaugă şi altele, ce ridică valoarea tranzacţiilor cu cardul la aproximativ 500 miliarde lei, pentru 2 miliarde de tranzacţii anuale.

Practic, introducerea unei taxe fixe de 1 leu şi 3 lei - în funcţie de valoarea tranzacţiei - sau a unei cote de 0,2% din valoare tranzacţiei ar aduce un venit constant, sigur la bugetul de stat, fără niciun efort din partea Ministerului Finanţelor sau ANAF.

Numai că niciunul dintre iniţiatorii acestei propuneri nu a luat în calcul impactul negativ pe care o astfel de taxă l-ar avea asupra veniturilor lunare şi anuale ale familiilor din ţara noastră.

• Pierderi cuprinse între 7000 lei şi 10.000 lei anual pentru o familie

Introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare ar însemna practic o devalizare, un furt, pe care statul l-ar săvârşi, cu acte, de la toate persoanele fizice şi persoanele juridice din România. Deşi aparent nesemnificativă, aplicarea ei universală - la orice operaţiune bancară - ar avea un impact disproporţionat asupra populaţiei cu venituri mici şi asupra micilor întreprinzători. Experţii financiari afirmă că ideea unei astfel de taxe fixe, indiferent de valoarea tranzacţiei, contravine flagrant principiului echităţii fiscale şi riscă să fie calificată drept regresivă, ba chiar neconstituţională. Una dintre cele mai grave consecinţe ale acestei măsuri ar fi regresul accelerat către economia informală, bazată pe numerar. Plăţile bancare - fie ele cu cardul, online sau prin transferuri - ar deveni costisitoare pentru cetăţeanul de rând, stimulând utilizarea cash-ului şi reducând trasabilitatea financiară. Este ironic că o măsură gândită pentru a „strânge rândurile” fiscale ar descuraja exact comportamentele fiscale corecte şi digitalizarea - două obiective asumate şi promovate până acum de guvernele din ultimii cinci ani.

În acest sens trebuie citite şi avertismentele venite în ultimele zile din zona bancară şi economică, care afirmă unanim că introducerea unei astfel de taxe va duce la creşterea inflaţiei, la scăderea bancarizării (deja cea mai slabă din UE), la încurajarea migrării către criptomonede sau conturi externe şi la sporirea costurilor de finanţare ale statului. Totodată, o astfel de taxă poate bloca investiţiile în infrastructura digitală şi penaliza exact categoriile vulnerabile - pensionari, şomeri, beneficiari de ajutoare sociale - care primesc bani prin transferuri bancare.

Pentru a înţelege impactul real al acestei măsuri, putem lua ca exemplu o situaţie obişnuită din viaţa de zi cu zi: o familie formată din trei membri (doi adulţi şi un copil de peste 14 ani), fiecare având card bancar şi un nivel ridicat de utilizare a plăţilor digitale. Să presupunem că unul dintre membrii familiei, o persoană activă profesional şi social, realizează în medie de minimum 5 tranzacţii bancare zilnic. Acestea includ plăţi pentru transport, mese în oraş, cumpărături mici şi mari, facturi, transferuri către prieteni sau rude şi alte cheltuieli cotidiene.

Să mai presupunem că s-ar stabili o taxă de 1 leu pentru tranzacţiile până în 20 lei şi o taxă de 3 lei pentru ce depăşeşte 20 lei. Dacă aproximativ 30% dintre tranzacţiile persoanei adulte menţionată mai sus sunt sub 20 de lei, atunci trei dintre ele vor fi taxate cu 1 leu fiecare, iar celelalte şapte, fiind peste 20 de lei, vor fi taxate cu 3 lei fiecare. Astfel, într-o singură zi, această persoană ar plăti 10 de lei doar în taxe bancare, ceea ce înseamnă minim 300 de lei lunar. Este o sumă considerabilă, echivalentă cu o factură consistentă sau chiar cu o rată lunară pentru un credit. Dacă luăm în considerare pierderea la nivel anual pentru persoana respectivă aceasta ar fi de aproximativ 3600 lei.

Extinzând analiza la nivelul întregii familii, care ar face împreună în medie un minimum de 10 tranzacţii bancare pe zi, costurile cresc semnificativ. Din cele 10 tranzacţii zilnice, circa 5 ar fi sub 20 de lei, iar celelalte 5 peste acest prag. Aplicând aceeaşi logică, familia ar plăti zilnic 5 lei pentru tranzacţiile mici şi 15 de lei pentru cele mari, totalizând 20 de lei pe zi. Lunar, această sumă ajunge la 600 lei, ceea ce înseamnă peste 7.200 de lei pe an - o pierdere considerabilă care ar putea afecta bugetul oricărei familii cu venituri medii sau chiar peste medie.

Apoi, pe lângă impactul financiar direct, apar şi o serie de costuri adiacente. În primul rând, este descurajată utilizarea instrumentelor bancare moderne, ceea ce va determina mulţi oameni să revină la utilizarea numerarului. Această tendinţă va reduce trasabilitatea fondurilor, va îngreuna gestionarea bugetelor personale şi familiale şi va creşte riscul de furt sau pierdere. În al doilea rând, utilizarea intensivă a cash-ului implică timp pierdut pentru retrageri frecvente de la bancomate şi o logistică mai complicată în gestionarea cheltuielilor zilnice. Mai mult, familiile vor fi nevoite să îşi regândească obiceiurile financiare, să-şi limiteze numărul de tranzacţii şi chiar să evite plăţile prin card sau aplicaţii bancare, ceea ce contravine total direcţiei digitalizării promovate până acum.

În concluzie, introducerea acestei taxe fixe pe tranzacţiile bancare, deşi pare modestă la prima vedere, ar putea avea efecte financiare şi comportamentale majore asupra populaţiei. Exemplul unei familii obişnuite arată că se pot aduna uşor peste 1.000 de lei lunar doar din aceste taxe, o povară fiscală semnificativă care afectează direct cetăţenii care utilizează transparent şi responsabil serviciile bancare. În loc să încurajeze modernizarea şi conformarea fiscală, măsura propusă - şi dezavuată ulterior de partidele politice - riscă să penalizeze exact comportamentele corecte şi să determine o reîntoarcere periculoasă către economia informală.