Curtea de Apel Cluj a suspendat Hotărârea de Guvern nr. 327/2025, care permitea scoaterea definitivă din fondul forestier a peste 30 de hectare de pădure din Parcul Naţional Călimani, pentru construirea hidrocentralei Răstoliţa, potrivit unui comunicat transmis de Asociaţia Declic şi Bankwatch România.
Este a doua decizie judecătorească împotriva acestui proiect controversat, după ce în iunie instanţa a suspendat şi acordul de mediu care stătea la baza lucrărilor. În urma noii hotărâri, defrişările sunt oprite până la o decizie definitivă a instanţei.
„Hotărârea guvernului nu avea la bază niciun acord de mediu apt să producă efecte juridice”, a declarat avocata Declic, Roxana Mândruţiu, subliniind că acordul 6/2024 fusese deja suspendat definitiv.
ONG-urile reclamă că defrişările au continuat în ciuda suspendării acordului de mediu, iar imagini satelitare şi date din aplicaţia „Inspectorul Pădurii” indică transporturi ilegale de material lemnos. Declic cere intervenţia Ministerului Mediului pentru a verifica neregulile din zonă.
Proiectul hidrocentralei Răstoliţa, reluat recent cu susţinere politică transpartinică, ar urma să contribuie cu doar 0,081% la producţia anuală de energie electrică, dar ar afecta grav ecosisteme protejate, inclusiv habitatul speciei rare lostriţa. Instanţele confirmă că avizele de mediu nu au fost obţinute legal.
Declic şi Bankwatch transmit că vor continua demersurile pentru a proteja natura şi statul de drept în faţa presiunilor politice şi economice.
1. Rastolnita e necesara pt echilibrare
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2025, 16:26)
In parcurile nationale s au defrisat la ras sute de ha, in Calimani si in Rodnei si ong ul antagonic nu s a implicat un gram, finantat antinational de cine? De fapt nu face decat sa afecteze siguranta sistemului energetic national si sa faca pagube ministerului energiei la acest proiect gata in proportie peste 90 %! Trebuiau sa apere padurile pina acum nu sa se opuna unei hidrocentrale de ECHILIBRARE , deci care sa sustina consumul cand nu e soare, nu bate vantul etc. Otravurile astea care demonetizeaza ecologia vor fi vinovate cand se ajunge la black out ca in Spania! Vor accepta sa acopere pagubele la acel moment? Cine le vavtrage la raspundere pt instigare la distrugeri economice impotriva statului? Mai bine le suspendati in justitie pe ong urile de rea credinta pina nu e prea tarziu!