DELOITTE: UE autorizează ţara noastră să limiteze deductibilitatea TVA aferentă operaţiunilor de leasing

F. A.
Companii / 22 mai 2012

Autorităţile române vor putea limita la 50% deductibilitatea TVA pentru costurile cu ratele la leasing, închirieri auto, reparaţii de autovehicule şi piese auto, după ce Consiliul UE a aprobat o cerere a ţării noastre de a restricţiona dreptul de deducere a taxei, potrivit unui comunicat de presă. Restricţia va deveni aplicabilă dacă se modifică Codul Fiscal.

Această decizie permite extinderea prevederilor deja introduse în legislaţia fiscală la începutul acestui an. Astfel, prin derogare de la Directiva 2006/112/CE privind TVA, Consiliul UE a autorizat ţara noastră, în data de 26 aprilie, să limiteze la jumătate dreptul de a deduce TVA pentru achiziţia locală şi intracomunitară, import, închiriere şi leasing de vehiculele rutiere motorizate cu o greutate de maximum 3.500 de kilograme şi cel mult 9 scaune de pasageri, precum şi pentru combustibil şi cheltuieli aferente.

Vlad Boeriu, Manager, Deloitte Tax, a declarat: "Motivul invocat de autorităţile române pentru implementarea acestei limitări a dreptului de deducere se referă la dificultatea identificării scopului pentru care sunt utilizate autoturismele, respectiv în scopuri profesionale sau în scop personal. În acest sens, rata de 50% a fost considerată justificabilă pentru a limita dreptul de deducere al TVA atât la achiziţionarea autovehiculelor, cât şi pentru costurile privind serviciile de reparaţii, piese de schimb şi combustibil".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb