Doi administratori ai unei societăţi comerciale au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de dare de mită în legătură cu realizarea investiţiei 'Complex Muzeal - Galeria Istorică a Transilvaniei' desfăşurată de Muzeul Naţional de Istorie Cluj, potrivit DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a doi asociaţi şi administratori ai unor societăţi comerciale, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.
'În perioada aprilie - octombrie 2024, inculpatul L.F. ar fi promis unui funcţionar public din cadrul Muzeului Naţional de Istorie Cluj, în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de achiziţie publică pentru realizarea investiţiei 'Complex Muzeal - Galeria Istorică a Transilvaniei', în mod direct, dar şi prin intermediul inculpatei S.C., o sumă de bani corespunzătoare procentului de 1% din valoarea proiectului, precum şi suma de 1.500 de euro pe lună, acordată pe perioada derulării procedurii de achiziţie publică, în scopul favorizării asocierii de firme pe care o reprezenta, pentru câştigarea licitaţiei publice, iar ulterior, la datele de 14 şi 21 octombrie 2024, i-ar fi remis persoanei respective suma totală de 7.500 lei (echivalentul sumei lunare de 1.500 euro promise anterior)', notează procurorii anticorupţie în rechizitoriul trimis instanţei.
În contextul aprobării proiectului 'Complex Muzeal - Galeria Istorică a Transilvaniei' prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei a publicat în luna februarie 2024 un anunţ de participare în SEAP, având ca obiect Servicii de proiectare şi lucrări de execuţie construcţii şi instalaţii, cu o valoare estimată de 112.403.618 lei (aproximativ 23 de milioane de euro), menţionează anchetatorii.
'În cursul lunilor aprilie şi mai 2024, în timp ce procedura de atribuire a contractului menţionat anterior era în curs de derulare, inculpatul L.F., beneficiind de ajutorul inculpatei S.C., s-ar fi întâlnit de mai multe ori, atât în municipiul Cluj, cât şi în municipiul Bucureşti, cu preşedinta comisiei de evaluare a ofertelor, ocazie cu care ar fi încercat să o convingă pe aceasta din urmă să îl ajute să câştige licitaţia respectivă. Astfel, în cadrul acestor întâlniri, inculpatul L.F. i-ar fi promis persoanei respective acordarea unui procent de succes la momentul semnării contractului. Ulterior, la datele de 14 şi 21 octombrie 2024, inculpatul L.F. i-ar fi remis preşedintei comisiei de evaluare a ofertelor suma totală de 7.500 de lei', arată DNA.
În cadrul celor două întâlniri menţionate, intermediate de administratoră, celălalt asociat i-ar fi promis persoanei respective cu titlu de mită un procent de 1% din valoarea contractului în cazul câştigării licitaţiei, explicând, totodată, modul cum se va remite suma corespunzătoare procentului de 1%, din valoarea contractului de 112.403.618 lei, precum şi suma de 1.500 euro pe lună, acordată pe perioada derulării procedurii de achiziţie publică, spun procurorii.
'Cu această ocazie, inculpata S.C. le-a promis atât inculpatului L.F., cât şi preşedintei comisiei de evaluare a ofertelor că îi va ajuta în ce priveşte remiterea sumei corespunzătoare procentului de 1% din valoarea contractului, prin încheierea unui contract de management simulat', informează anchetatorii.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.
Opinia Cititorului