Doi români au cauzat un prejudiciu de peste un milion euro printr-o firmă austriacă

E.D.
Anticorupţie / 7 noiembrie 2014

Inspectorii antifraudă fiscală au destructurat o grupare de 19 firme, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste un milion de euro (4.837.657 lei), reprezentând TVA şi impozitul pe profit aferente comercializării de produse alimentare în perioada 2012-2014.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, pentru disimularea identităţii personale, doi cetăţeni români cu antecedente penale au înregistrat o firmă în Austria, prin intermediul căreia au înfiinţat în România cinci societăţi comerciale, pe care le-au utilizat pentru coordonarea unui circuit scriptic de tranzacţionare succesivă fictivă a unor cantităţi importante de produse alimentare (152.000 kg carne, 320.000 litri ulei alimentar şi 20.000 kg legume şi fructe).

Mărfurile, în valoare totală de aproximativ 11.484.000 lei, proveneau atât din achiziţii intracomunitare, cât şi din achiziţii domestice, şi erau valorificate pe piaţa internă prin intermediul altor 14 firme înfiinţate de interpuşi în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a TVA.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat inspectorii antifraudă au dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra activelor identificate şi au întocmit sesizări penale pe care le-au transmis Parchetului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb