EBA: Băncile din UE pot rezista unei recesiuni cauzate de un război comercial

A.B.
Internaţional / 3 august, 10:48

EBA: Băncile din UE pot rezista unei recesiuni cauzate de un război comercial

Băncile europene ar putea face faţă unui şoc economic sever provocat de escaladarea tensiunilor geopolitice şi comerciale, potrivit testului de stres publicat vineri de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), transmite Reuters, de la care informăm cele ce urmează.

Exerciţiul a analizat 64 de instituţii financiare, reprezentând 75% din activele bancare ale UE, şi a simulat o recesiune severă între 2025 şi 2027. Rezultatul: toate băncile rămân peste pragurile minime de capital, cu o singură excepţie, care a depăşit limita privind efectul de levier.

Scenariul negativ presupune o contracţie de 6,3% a PIB-ului UE, determinată de politici protecţioniste, creşterea preţurilor la energie şi blocaje în lanţurile de aprovizionare. Pierderile totale estimate: 547 miliarde euro - mai mari decât în testul din 2023.

Cu toate acestea, rata agregată a capitalului de bază s-ar reduce de la 15,8% la 12,1% până în 2027, iar unele bănci ar putea fi nevoite să limiteze dividendele şi bonusurile.

Cele mai afectate bănci sunt din Germania, Franţa, Irlanda, Danemarca şi Belgia. În Germania, Landesbank Baden-Wuerttemberg şi două bănci regionale au înregistrat cele mai mari scăderi de capital, iar în Franţa, Credit Agricole şi La Banque Postale, conform sursei citate.

EBA subliniază că, deşi testul nu oferă un verdict final, rezultatele vor influenţa cerinţele individuale de capital stabilite de autorităţile de supraveghere în evaluările anuale.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Singura entitate planetara ce poate oferi spre inarmare trilioane de euro si care poate oferi spre dezvoltare alte trilioane de euro este UE .Rusia nu poate nu are de unde iar coruptia ia injumatatit stocurile .China , datorita coruptiei , are stocurile ce nu corespund scriptelor .SUA are un buget imens pentru inarmare dar care este impartit in mii de bucatele .Ca un intreg UE ofera spre inarmare sume imense de bani avind nu numai acces la aceste sume dar avind si acces la noua tehnologie .Asa cum va spun de ciitiva ani buni va aparea ca si forta planetara Germania ce poate lovi sel ectiv ( in sensul sel ectiei- ca nu va pot spune altfel )nu numai structuri economico militare dar si mari aglomerari urbane sau chiar entitati umane aflate in dispersie .Practic devin invincibili .

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4557
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4544
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.0453

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb