Editorial

18 aprilie 2004

Statul sau Biserica

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 15 aprilie 2004

Cristian Pîrvulescu

Conflictul dintre biserică şi stat nu a cunoscut în România dimensiunea sa occidentală poate şi pentru că aici, ca mai peste tot în lumea ortodoxă, statul, ca spaţiu public în care supuşii/credincioşii devin cetăţeni egali fără diferenţe etnico-religioase, nu a reuşit să se dezvolte.

OPINIIUn duş rece pentru acţionarii BRD

Mihai IordacheZiarul BURSA #Editorial / 14 aprilie 2004

Mihai Iordache

După anunţul încurajator făcut la adunarea generală din iarnă, care a aprobat lansarea de obligaţiuni, la care Bogdan Baltazar anunţa pe acţionari că vor primi un dividend frumos, avînd în vedere că profitul în cifre comparabile a fost peste cel din 2002, toată lumea, inclusiv subsemnatul, ne aşteptam ca în acest an dividendul pe acţiune să fie mai mare decît cel din anul trecut, cifrat la 862 lei brut.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Partide şi "baroni"

Vladimir PastiZiarul BURSA #Editorial / 14 aprilie 2004

Cu cît se apropie mai mult alegerile locale cu atît devine evident un detaliu care riscă să arunce în aer o bună parte din disputa politică din România.

Principiile

Vladimir PastiZiarul BURSA #Editorial / 8 aprilie 2004

În ciuda părerii larg răspîndite că România are dificultăţi în implementarea instituţiilor europene şi, mai general, occidentale, în realitatea politică, economică şi socială autohtonă, eu cred că, în această privinţă stăm mai bine decît oricînd.

Actori electorali

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 31 martie 2004

Cornel Codiţă

La urma urmei, alegerile sunt un spectacol. O punere în scenă. Există un text, un regizor, actori şi, desigur, spectatori. Cine sunt actorii alegerilor din acest an şi care sunt rolurile lor?

Mesajele PSD

Vladimir PastiZiarul BURSA #Editorial / 30 martie 2004

Sîmbătă, premierul Adrian Năstase a vorbit în faţa a cîtorva mii de tineri PSD, dar s-a adresat deopotrivă electoratului şi parlamentarilor europeni.

Efectul spaniol şi dilemele României

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 29 martie 2004

Cristian Pîrvulescu

Deşi atentatele teroriste de la Madrid din 11 martie au trecut pe un plan secundar "duşul rece" reprezentat de votul parlamentarilor europeni în favoarea raportului Nicholson din aceeaşi zi de la Bruxelles, efectul acestuia asupra...

Un afront diplomatic

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 26 martie 2004

Cornel Codiţă

Faptul că Rusia este interesată să controleze sau măcar să influenţeze semnificativ evoluţia internă şi internaţională a României post-comuniste, nu poate fi o surpriză.

Disputa "Căpşunarilor"

Vladimir PastiZiarul BURSA #Editorial / 25 martie 2004

Oare este bine sau este rău că sunt atît de mulţi români plecaţi peste hotare să-şi caute un loc de muncă, venituri mai mari şi, eventual fericirea în lumea largă?

Şi acum, ce urmează?

Vladimir PastiZiarul BURSA #Editorial / 23 martie 2004

2004 este un an important în istoria de după căderea comunismului, căci este anul în care ar trebui să aibe loc o cotitură decisivă în economie.

Spaţiul libertăţii de expresie

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 22 martie 2004

Cristian Pîrvulescu

Disputa privind libertatea de expresie din România, dinamizată de evaluările critice ale rapoartelor Parlamentului european sau ale Departamentului de stat al SUA privind subiectul permite o nouă analiză a cadrului şi modului de manifestare a...

Pseudo-integrarea

Cristian Pârvulescu Ziarul BURSA #Editorial / 15 martie 2004

Cristian Pârvulescu

După adoptarea în plenul Parlamentului european a foarte criticului, şi am putea spune ironic numitului - dacă denumirea nu ar fi standardizată - "Raport privind progresele realizate de România în vederea aderării", dar mai ales după...

Deficitul european

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 12 martie 2004

Cornel Codiţă

În pragul unei extinderi care-i va redefini soarta, Uniunea Europeană resimte mai acut ca niciodată "greaua moştenire a trecutului", adică problemele pe care le-a lăsat nerezolvate înainte de a face "marele pas înainte".

Bunicuţa cu trei iezi

CORNEL CODIŢĂZiarul BURSA #Editorial / 10 martie 2004

CORNEL CODIŢĂ

A fost odată, ca niciodată, pe cînd se făcea priboiul democrat, se potcovea cu nouăzecişinouă de ocale de fier şi tot sărea pînă în vîrful piramidei puterii, pe cînd făcea plopul pere şi răchita micşunele, iar oamenii de bază ai construcţiei...

Garanţiile politice ale integrării

VLADIMIR PASTIZiarul BURSA #Editorial / 9 martie 2004

Guvernul care intră în funcţiune în această săptămînă este, aproape cu certitudine, guvernul care va rămîne la post pînă la alegerile din toamnă şi care va trebui să le organizeze, aşa cum este şi guvernul care va trebui să finalizeze negocierile...

Pariul cu integrarea

Vladimir PastiZiarul BURSA #Editorial / 2 martie 2004

Aşa cum era de aşteptat, anunţata restructurare a Guvernului şi dezvăluirea numelor celor trei viitori vice prim miniştri şi a domeniilor pe care urmează să le conducă au stîrnit numeroase speculaţii ale ziariştilor şi analiştilor.

Oglinzi fără reflexie

Cristian PârvulescuZiarul BURSA #Editorial / 1 martie 2004

Cristian Pârvulescu

Începutul anului electoral a adus în atenţia opiniei publice o serie de teme critice introduse de organizaţii sau instituţii occidentale, la adresa autorităţilor române.

Demagogia salvează România?

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 februarie 2004

Cornel Codiţă

Deşi, doar cu cîteva zile înainte, şeful executivului minimaliza pueril dimensiunea crizei intervenită în relaţiile României cu Uniunea Europeană, iacătă-l vijelios suit în avion pentru a poposi la Bruxelles.

Exerciţii de geometrie politică

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 20 februarie 2004

Cornel Codiţă

Instrumentalizarea puterii de raţiune a omului este, probabil, cea mai semnificativă trăsătură a civilizaţiei. Primii europeni, cetăţeni cu nume ciudate, Pitagora, Thales, au învăţat meşteşugul de la cei care au înălţat uriaşele piramide.

Reforma mass-media

Vladimir PastiZiarul BURSA #Editorial / 19 februarie 2004

În calitatea ei de "a patra putere în stat", cum cu mîndrie se intitulează, mass-media merită privită şi analizată la fel de critic şi la fel de lucid ca oricare dintre celelalte puteri, pe care le priveşte critic şi le analizează ea însăşi.

Teme de campanie

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 18 februarie 2004

Cornel Codiţă

Deşi era de aşteptat ca temperatura dezbaterilor cu impact electoral să crească simţitor, încă de la începutul anului, iarna pare să fi îngheţat nu doar mizeria străzilor noastre, ci şi ideile politicienilor.

Lordul cancelar

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 16 februarie 2004

Cristian Pîrvulescu

O nouă etapă în evoluţia instituţiei Primului Ministru în Ro-mânia pare a începe. Restructurarea Guvernului, dincolo de reintroducerea funcţiilor de miniştri de stat, preferate în locul celor de viceprim-miniştri a-nun-ţate anterior, aduce o...

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo