Editorial

Am mâncat, am băut, şi venise vremea să plătesc.

România a ieşit din era cetăţeanului turmentat doar pentru a intra în epoca cetăţeniei viciate.

Ce este, la urma urmei, acest Bucureşti, pentru care se dă o bătălie politică atît de încrîncenată?

Vin alegerile locale şi dilemele electoratului nu au primit niciun răspuns.

Imaginea aceasta, emblema­tică pentru democraţia noas­tră, mereu deficitară, măcinată de o irecuperabilă ruptură între maşinăria politică şi alegători, nu a fost niciodată mai actuală ca acum, înaintea acestor alegeri.

Săptămâna aceasta doresc să lămurim o chestiune mai degrabă teoretică decât practică.

Tema violenţei în campania electorală a revenit în actualitate. Şi nici nu avea cum să fie altfel. Căci, odată ce violenţa fusese sădită pe terenul democraţiei româneşti cu greu ea mai putea fi dezrădăcinată.

Chiar dacă ar fi cineva un foarte bun cunoscător al meleagurilor britanice, puţin probabil să fi auzit de mica localitate din nord-vestul Angliei, numită Crewe.

În mijlocul tentativelor febrile de a evita intrarea economiei americane în recesiune, anunţul făcut de banca Merill Lynch a venit, ca o lovitură de măciucă.

Violenţa în spaţiul public a devenit, deja, parte a "normalităţii" oraşelor din România, iar Bucureştiul nu face excepţie.

Nu e o întrebare cu un răs­puns simplu. Depinde care este criteriul pe care îl avem în vedere. Dacă e să ne referim la "votul politic", acesta este indicat, în principiu, de numărul de voturi pentru mandatele de consilier local şi de...

Astăzi se împlineşte un an de la referendumul pentru revocarea preşedintelui, iar mâine se vor împlini 18 ani de la primele alegeri libere.

De ce s-ar apuca un comentator politic să facă predicţii cu privire la rezultatele electorale ale anului 2008?

Societatea românească se află în suferinţă, iar acest lucru este vizibil, palpabil şi chiar contondent, uneori, pentru cei mai mulţi dintre cetăţenii ei.

Imitaţia nu are un renume prea bun, nu-i aşa? Cu toate acestea, imitaţia e un demers indispensabil. Dacă ar trebui să reluăm de la zero totul, să nu umblăm deloc pe cărările bătute, am ajunge rapid înapoi la epoca de piatră.

Campania electorală a debutat domol, ceea ce l-a făcut deja pe Traian Băsescu să acuze un posibil "blat".

În anul II al noului destin al României, cel depănat în Uniunea Europeană, te-ai fi aşteptat ca 9 Mai să fie o zi marcată în calendarul politic, în mod deosebit.

Românii pripăşiţi în Italia au iarăşi probleme. Venirea lui Berlusconi la putere anunţă vremuri incerte, chiar grele, pentru o bună parte dintre ei.

Şase decenii de la declararea independenţei sale, Israelul, ca parte a problemei Orientului Mijlociu, continuă să ţină prima pagină a ştirilor.

Mai întâi, câteva evenimente disparate. Săptămânile trecute, pe Arcul de Triumf era agăţată o reclamă imensă, la o companie electrică.

La alegerile locale organizate în Europa în prima parte a aces­tui an a bătut vânt de schimbare. Sensul schimbării a variat, dar semnificaţia sa fost mereu aceeaşi: electorii au luat comanda.

Coerenţa logică nu mai este obligatorie, se pare, pentru actuala clasă politică.

Primăvara nu e doar anotimpul florilor, ci şi, mult mai prozaic, al prognozelor economice ale Comisiei Europene.

Revenit în cursa pentru Bucureşti după ce fusese practic eliminat, Sorin Oprescu s-a transformat dintr-un candidat întârziat într-unul robust.

Şi-au rămas doar nouă.

Parcă peste lume s-a aşternut întunericul. Şi cum, noaptea, raţiunea mai aţipeşte, monştrii stau să apară.

Nu cred că face cineva o cercetare tematică a articolelor din presa românească, pentru a vedea dacă şi cum ne conectăm la evenimente de semnificaţie mai largă ale lumii, depăşind orizontul strîmt al politicii noastre năroade şi al intereselor ei...

Memoria publicului e scurtă, nu-i aşa? Nici subsemnatul nu face excepţie.

Într-o lume în care mass media în general - dar mai ales media electronice - aduc informaţia în orice casă, oriunde şi oricând, controlul opiniei este mai mult decât un simplu ins-trument de manipulare, devine chiar scopul ultim al politicii.

Ce se mai vinde, ce se mai cumpără pe piaţa politică a Europei? Alegerile din ţări importante, pentru ceea ce este şi ceea ce va deveni Europa, dau răspunsuri care nu se prea adună.

Specia liderilor noştri sindicali, neafiliaţi politic, era demult periclitată.

Circulă în această ţară o idee eronată cu privire la vocabularul politicii.

Precum domnul Jourdain făcea proză fără să ştie, partidele româneşti practică suprarealismul fără să-l cunoască.

Campaniile electorale sunt, aproape oriunde în lume, forme tot mai sofisticate ale unui circ trist şi păgubos.

Ca niciodată, flacăra olimpică, simbolul păcii şi sportivităţii, a ajuns să fie protejată de forţe poliţieneşti.

Cine se aştepta ca Rusia să rămînă inertă după deciziile de la Bucureşti, privind integrarea în NATO a Ucrainei şi a Georgiei, s-a înşelat.

De câteva luni, de când a apărut "Apelul pentru o Nouă Constituţie", printre semnatarii căruia m-am numărat, am început să fiu întrebat când va veni grupul de iniţiativă cu textul unei noi legi fundamentale.

Cu doar câteva zile înaintea alegerilor anticipate italiene de sâmbătă şi duminică, săptămâ­nalul The Economist a făcut apel la italieni să nu voteze cu Berlusconi.

Asemenea astrului tutelar al nopţii pămîntene, care nu-şi arată decît o singură faţă către noi, NATO şi reuniunea sa de la Bucureşti nu lasă să se vadă, către public, decît o singură imagine.

Orbiţi de strălucirea de studio tv a summit-ului NATO, românii au cam uitat de politica autohtonă.