Competenţele de utilizare a Inteligenţei Artificiale (AI) care astăzi sunt considerate avansate vor deveni, în următorii ani, cunoştinţe de bază, pe care copiii le vor învăţa şi le vor utiliza în mod curent la şcoală, consideră Emil Muthu, fondator şi CEO al Neurony, companie românească de integrare de soluţii AI şi dezvoltare software care estimează că în acest an va înregistra venituri de 10,5 milioane de euro, în creştere cu 80% faţă de 2025, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Diferenţa dintre cei care folosesc deja AI în mod avansat şi cei care abia încep să utilizeze instrumente precum ChatGPT sau Claude este încă foarte mare, dar aceasta se va estompa rapid, pe măsură ce utilizarea AI va deveni o competenţă obişnuită, comparabilă cu folosirea calculatorului sau a internetului, conform comunicatului de presă.
„Ceea ce predau astăzi poate părea aproape magie pentru oamenii care nu au fost încă expuşi la Inteligenţa Artificială. Dar, în patru ani, multe dintre aceste competenţe vor fi elementare. Copiii de clasa a VI-a vor învăţa şi vor utiliza AI în mod natural, la fel cum astăzi folosesc un motor de căutare sau un calculator. Ceea ce pentru noi este acum o competenţă nouă va deveni, foarte probabil, common knowledge. Nu vom mai vorbi despre faptul că cineva ştie să folosească AI, ci vom considera acest lucru firesc, la fel cum astăzi este firesc să ştii să lucrezi pe calculator”, a declarat Emil Muthu, se arată în comunicatul de presă.
Neurony a lansat serviciile de training pentru utilizarea AI în business la finalul anului 2025, la solicitarea unui client din Germania. Impactul iniţiativei a determinat clientul să transforme trainingul într-un proiect mai amplu de transformare organizaţională, iar Neurony a decis să dezvolte serviciul şi pentru alte companii. Principalii piloni de business ai companiei sunt serviciile de integrare AI, dezvoltare software la comandă şi serviciile de outsourcing. Trainingurile Neurony sunt construite în jurul ideii că Inteligenţa Artificială trebuie să fie integrată în modul de lucru, nu utilizată doar ca un instrument punctual, conform comunicatului de presă.
„Astăzi, foarte mulţi oameni folosesc AI ca pe un instrument: îi pun o întrebare, primesc un răspuns şi atât. Diferenţa apare atunci când începi să foloseşti AI ca pe un partener de lucru, cu care co-creezi, analizezi, verifici şi dezvolţi soluţii. Asta este partea care astăzi pare sofisticată, dar care va deveni în curând un mod normal de lucru”, a spus Emil Muthu, se mai arată în comunicatul de presă.
Pentru livrarea workshopurilor, Neurony s-a asociat cu Leadder, companie de training şi dezvoltare organizaţională fondată de Denisa şi Dan Cantaragiu, care aduce în parteneriat metodologia de facilitare şi experienţa de 15 ani în programe de transformare pentru companii din România şi din regiune. Trainingurile includ aplicaţii pentru activităţi de back office, documentare, financiar-contabil, HR, vânzări şi marketing, potrivit comunicatului de presă.
O componentă importantă este reprezentată de gestionarea rezistenţei la schimbare şi a anxietăţii generate de introducerea AI în organizaţii. Peste 60% din timpul trainingurilor este alocat aplicaţiilor practice şi situaţiilor concrete prezentate de participanţi, se mai arată în comunicatul de presă.
Trainingurile Neurony sunt disponibile atât pentru organizaţii, sub forma unor programe interne dedicate angajaţilor, cât şi pentru persoane care doresc să se înscrie individual. Potrivit lui Emil Muthu, interesul vine atât din partea companiilor care văd deja efectele AI asupra productivităţii, cât şi din partea profesioniştilor care vor să îşi dezvolte competenţele înainte ca acestea să devină obligatorii, conform comunicatului de presă.























































Opinia Cititorului