Emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a participat sâmbătă la o manifestaţie desfăşurată în „Piaţa Ostaticilor” din Tel Aviv, unde familiile celor răpiţi în Gaza au cerut cu fermitate eliberarea celor deţinuţi de Hamas şi Jihadul Islamic Palestinian, potrivit EFE, care afirmă cele ce urmează.
Protestul, la care au participat aproximativ 200 de persoane, a fost organizat vineri, după publicarea a două înregistrări video în decurs de 24 de ore, în care doi ostatici apar într-o stare vizibil critică de sănătate.
Sub sloganul „Acum e timpul să spunem Niciodată din nou”, familiile i-au acuzat pe decidenţii politici de tergiversarea unui acord de încetare a focului care ar fi putut salva vieţile celor deţinuţi: „Acest holocaust putea fi evitat. Politica a distrus acordul din 18 martie. Ostaticii sunt piele şi os pentru supravieţuirea politicienilor”, a declarat Einav Zangauker, mama ostaticului Matan Zangauker.
Unul dintre videoclipuri, publicat de Brigăzile Al-Qassam, arată pe Evyatar David într-o stare extrem de precară, însoţit de mesajul „Ei mănâncă ce mâncăm şi noi”. Într-un alt clip, difuzat de Jihadul Islamic, apare Rom Braslavski - vizibil slăbit fizic şi psihic - implorând printre lacrimi ca Israelul să permită intrarea alimentelor în Gaza.
Videoclipurile, despre care supravieţuitori anteriori spun că sunt adesea regizate, sunt considerate o strategie de presiune psihologică exercitată de militanţii palestinieni asupra societăţii israeliene, în special asupra rudelor ostaticilor, conform sursei citate.
Potrivit estimărilor, în Gaza s-ar mai afla 20 de ostatici în viaţă şi circa 30 decedaţi.
Witkoff se află în Israel pentru discuţii oficiale privind criza din Gaza şi a vizitat vineri şi un centru al Fundaţiei Umanitare pentru Gaza (GHF), implicată în distribuirea de ajutoare. Potrivit autorităţilor din Gaza, în jurul punctelor de distribuţie au fost ucise peste 850 de persoane de către armata israeliană.
Opinia Cititorului