EximBank şi compania Antibiotice au încheiat un acord financiar de 60 milioane de lei

F. A.
Companii / 2 iulie 2013

EximBank şi compania Antibiotice au încheiat un acord financiar în valoare de 60 de milioane de lei care are ca destinaţie finanţarea activităţii companiei pentru creşterea volumului producţiei şi a vânzărilor, în special a exporturilor, informează un comunicat de presă remis redacţiei.

Traian Halalai, preşedintele EximBank, a declarat: "Parteneriatul pe care l-am încheiat cu Antibiotice demonstrează corectitudinea direcţiei strategice a EximBank, de a propune segmentului corporate un portofoliu de produse şi servicii la un nivel competitiv de preţ, atractive pentru companiile aflate în căutarea unor soluţii de dezvoltare a afacerilor pe termen mediu şi lung. Antibiotice este o companie românească cu o tradiţie de aproape 60 de ani pe piaţa de medicamente şi suntem convinşi că prin facilităţile acordate vom contribui la continuarea acestei tradiţii prin susţinerea trendului de evoluţie pozitivă a companiei atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională".

Pachetul financiar va fi utilizat de producătorul de medicamente pentru finanţarea activităţii curente, precum şi pentru refinanţarea unui credit contractat de la o altă bancă comercială.

"Ne dorim să creştem şi să facem performanţă, iar aceasta nu este doar o simplă aspiraţie. Avem în spate un plan de afaceri bine conturat care are ca direcţii principale adaptarea continuă a portofoliului de produse, concomitent cu reducerea costurilor de operare, dar, mai ales internaţionalizarea afacerii. Pe lângă planul de afaceri, avem şi parteneri valoroşi - printre care şi EximBank - care ne pot susţine eforturile de atingere a ţintelor de profit şi de cifră de afaceri", a declarat Ioan Nani, directorul general al Antibiotice.

Compania Antibiotice este un important exportator român de medicamente în formă finită şi de Nistatină, reprezentanţii acesteia estimând o creştere cu aproape 20% a vânzărilor la export, faţă cu 2012, pe fondul extinderii parteneriatelor pe piaţa americană, dar şi în alte state. Astfel, valoarea exporturilor previzionată pentru acest an se ridică la circa 24 de milioane de dolari, din care aproape 5 milioane de dolari reprezintă vânzările pe piaţa americană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0587
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4330
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4144
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9912
Gram de aur (XAU)Gram de aur478.6971

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb