Exporturile ajustate sezonier ale Germaniei au crescut cu 1,9% pe lună

Marius Constantin
Internaţional / 8 iunie 2015

Exporturile ajustate sezonier ale Germaniei au crescut cu 1,9% pe lună, potrivit datelor de la Biroul Federal de Statistică, depăşind cu mult previziunile analiştilor, care estimau o creştere de 0,1%, informează Reuters.

Exporturile germane şi producţia industrială au crescut, în aprilie, faţă de luna precedentă a anului trecut, mai puternic decât se aşteptau analiştii, ceea ce oferă un start puternic, pentru al doilea trimestru, celei mai mari economii a Europei.

Importurile au scăzut, între timp, cu 1,3%, ceea ce contrazice estimările analiştilor, care propuneau o creştere de 0,5% pe lună şi sporirea excedentului comercial al ţării la 22,3 miliarde de euro.

Din datele la care a avut acces Reuters, reiese că firmele industriale germane au primit cu 1,4% mai multe comenzi în luna aprilie faţă de luna precedentă, iar cererea externă puternică a compensat scăderea cererii interne.

Luna aprilie a marcat a treia lună consecutivă de creştere a exporturilor.

În primul trimestru din 2015 PIB-ul german a crescut cu 0,3%, ceea ce reprezintă o încetinire, faţă de ultimul trimestru din 2014.

Pentru întregul an, guvernul se aşteaptă la o creştere a cererii interne la 1,8%, în timp ce banca centrală anticipează o creştere de 1,7%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb