Facebook se teme că Yahoo! îi strică lansarea la Bursă

F. A.
Internaţional / 29 martie 2012

Facebook îşi pregăteşte introducerea pe Bursă pentru luna mai, a informat ieri cotidianul Wall Street Journal pe pagina sa de internet, citând surse Compania, a încetat să mai vândă acţiuni pe piaţa secundară, precizează publicaţia americană.

Facebook şi-a depus, la începutul lunii februarie, dosarul pentru listarea la Bursă, operaţiune care se anunţă ca fiind cele mai mare eveniment financiar înregistrat în Statele Unite pentru o firmă din domeniul internetului. În urma acestui pas, ar putea să strângă până la 10 miliarde de dolari, valorizând societatea la 105 miliarde dolari.

Facebook poartă discuţii cu Comisia Valorilor Mobiliare şi Burselor din Statele Unite (SEC) referitoare la introducerea la bursă şi se aşteaptă să înregistreze cel puţin un nou amendament la dosarul său, după cum a precizat o sursă anonimă citată de Wall Street Journal.

Ultimul amendament, înregistrat marţi, menţionează că o victorie a portalului Yahoo! într-un proces de uzurpare a unor drepturi de brevet ar putea avea un impact important asupra conturilor companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0938
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4079
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6447
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9021
Gram de aur (XAU)Gram de aur734.4528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb