CEREMONIA DE INVESTIRE A LUI BIDEN:FBI a arestat un soldat american care ar fi plănuit un atac asupra memorialului 9/11 din New York

J.P.
Internaţional / 20 ianuarie

FBI a arestat un soldat american care ar fi plănuit un atac asupra memorialului 9/11 din New York

FBI a arestat marţi un soldat american, Cole James Bridges, în vârstă de 20 de ani, el fiind acuzat de terorism, sprijinirea unor presupuşi luptători ISIS şi consilierea acestora în alegerea unor potenţiale ţinte din New York, precum memorialul ridicat pe locul atacului din 11 septembrie 2001, informează The Independent, citat de Digi24.

Potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie, Bridges a fost arestat după ce i-ar fi ajutat pe membrii ISIS să atace şi să ucidă soldaţi americani staţionaţi în Orientul Mijlociu, pentru susţinerea unei organizaţii teroriste şi pentru încercarea de a ucide membrii ai armatei SUA.

"Din fericire, persoana cu care a comunicat Bridges era un angajat FBI şi am reuşit să prevenim transformarea în fapte a dorinţelor sale", a declarat directorul adjunct FBI, William F. Sweeney Jr.

Potrivit plângerii penale la adresa soldatului Cole James Bridges, acesta s-a înrolat în armata americană în septembrie 2019 şi a fost detaşat în cadrul unei divizii de infanterie din Georgia. La scurt timp, a început să caute şi să consume propagandă jihadistă de pe internet, exprimându-şi susţinerea pentru ISIS pe reţelele de socializare.

În octombrie 2020, Bridges a început să comunice online cu un agent FBI sub acoperire, care susţinea că este un susţinător ISIS aflat în legătură cu luptătorii ISIS din Orientul Mijlociu. În cadrul acestor schimburi de mesaje, Bridges şi-a exprimat frustrarea cu privire la armata SUA şi dorinţa de a ajuta ISIS, se arată în plângere. Soldatul apoi ar fi oferit "sprijin şi informaţii presupuşilor luptători ISIS care plănuiau atacurile, inclusiv sfaturi privind ţinte din oraşul New York, precum memorialul 9/11", se mai arată în document. Totodată, Bridges i-a trimis agentului FBI sub acoperire fragmente dintr-un manual al armatei SUA şi informaţii privind tactici de luptă ale armatei americane, spre a fi folosite de ISIS.

În decembrie 2020, tânărul i-a oferit agentului FBI instrucţiuni privind felul în care luptătorii ISIS i-ar putea ataca pe soldaţii americani din Orientul Mijlociu şi a împărtăşit "manevre militare destinate să-i ajute pe luptătorii ISIS să crească gravitatea atacurilor asupra trupelor americane".

Bridges a oferit şi sfaturi privind "cea mai bună metodă de a fortifica taberele ISIS pentru a respinge un atac al forţelor speciale, inclusiv plasarea de explozibili în anumite clădiri pentru a ucide soldaţii americani".

Două luni mai târziu, Bridges a oferit agentului un clip video în care apare echipat în faţa unui steag folosit de luptătorii ISIS şi făcând un gest de suport la adresa organizaţiei teroriste", se mai arată în plângere. Ulterior, tânărul a trimis un al doilea clip în care "folosea un manipulator de voce şi recita un discurs de propagandă".

Cole James Bridges va fi adus în faţa instanţei pe 21 ianuarie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0924
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4065
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6478
Gram de aur (XAU)Gram de aur223.0612

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
www.hipo.ro
HackITall2
Women Professionals in the Automotive Industry
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro