Fanii FC Barcelona nu mai vor ca Lionel Messi să revină ca jucător. Cu ocazia alegerilor prezidenţiale ale clubului, canalul catalan TV3 a lansat un sondaj despre cum şi-ar imagina suporterii catalani revenirea idolului argentinian, la aproape cinci ani de la transferul său gratuit, înainte de semnarea contractului cu PSG în vara anului 2021.
„Cum ar trebui să arate revenirea lui Leo Messi la Barça?”, a întrebat canalul, oferind patru răspunsuri posibile.
Şi doar 10% dintre alegători au susţinut revenirea ca jucător a deţinătorului Balonului de Aur de opt ori. O majoritate mult mai mare s-a pronunţat în favoarea organizării unui meci omagial (55%), precum şi a unei preşedinţii de onoare (28%). Un procent mic (6%) s-a opus revenirii sale la club.
Jucând în prezent pentru Inter Miami, Messi s-a trezit, în ciuda sa, în centrul campaniei prezidenţiale, pe care Joan Laporta a câştigat-o detaşat duminică (68,47%) în faţa lui Victor Font (29,52%).
Susţinător al lui Font, Xavi, fost antrenor al Barça în timpul preşedinţiei lui Laporta, îl acuzase pe preşedinte că a sabotat în mod deliberat revenirea lui Lionel Messi la club în 2023.


















































Opinia Cititorului