Fond de salvare de 800 miliarde de euro pentru zona monedei unice

Vlad F. Dumea
Internaţional / 30 martie 2012

Miniştrii de Finanţe ai zonei euro s-au pus de acord astăzi să mărească fondul de salvare împotriva crizei datoriilor a blocului la aproximativ 800 miliarde de euro, a declarat ministrul de Finanţe austriac, Maria Fekter, citată de Reuters.

După ceea ce sursele au denumit o discuţie aprinsă, cele 17 state ce împart euro au ajuns la un acord la cel mai mic numitor comun, favorizat de ţări precum Germania, Finlanda ori Olanda, unde opinia publică este împotriva sporirii volumului de bani pentru fonduri de salvare, relatează publicaţia citată.

Suma ar avea în componenţă 500 miliarde de euro în bani lichizi, prin plata către fondul de salvare, Mecanismul European de Stabilitate (ESM), la data intrării în vigoare, 1 iulie, şi 200 miliarde de euro deja angajaţi în fondul de salvare existent în prezent.

Alte 53 miliarde de euro ar veni din împrumuturi bilaterale deja extinse Greciei şi 49 miliarde de euro reprezentat de către primul răspuns al blocului la criză.

Un oficial înalt al zonei euro a confirmat cifrele, potrivit Reuters.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb