Procedură de achiziţii simplificată pentru beneficiarii de fonduri europene din mediul privat
F.A.Fonduri Europene / 16 octombrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 16 octombrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 11 octombrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 9 octombrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 9 octombrie 2013
Decizia Comisiei Europene de a relua plăţile prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) este un succes al Guvernului României, care a luat toate măsurile necesare pentru a remedia deficienţele din trecut, susţine ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrviit unui comunicat remis redacţiei.
F.A.Fonduri Europene / 8 octombrie 2013
Ţara noastră a fost defavorizată prin fondurile europene alocate pentru 2014-2020 comparativ cu alte state din zonă, raportat la numărul de locuitori, deoarece se putea negocia mai bine, iar preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să ceară Parlamentului un mandat în acest sens, a declarat, astăzi, premierul Victor Ponta.
F.A.Fonduri Europene / 8 octombrie 2013
• Update 14:31
F.A.Fonduri Europene / 4 octombrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 2 octombrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 28 septembrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 24 septembrie 2013
F. A.Fonduri Europene / 6 septembrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 2 septembrie 2013
F.A.Fonduri Europene / 21 august 2013
F.A.Fonduri Europene / 5 august 2013
George Marinescu
Andrei Iacomi
A.V.
F.A.
O.D.
I.Ghe.
![]() | 5.0578 |
![]() | 4.3387 |
![]() | 5.3890 |
![]() | 5.8482 |
![]() | 466.1103 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 5 martie
Piaţa de Capital /A.V. - 4 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 4 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 3 martie
A.T. (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ALINA VASIESCU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
ALINA TOMA VEREHA (Translated by Cosmin Ghidoveanu)