Fonduri nerambursabile de 15 milioane de euro pentru IMM-urile din Valea Jiului

A.B.
Miscellanea / 12 septembrie, 17:44

Fonduri nerambursabile de 15 milioane de euro pentru IMM-urile din Valea Jiului

Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene a relansat apelul „Dezvoltarea întreprinderilor şi a antreprenoriatului” - componenta „Investiţii pentru dezvoltarea IMM”, din cadrul Programului Tranziţie Justă, destinat oraşelor din Valea Jiului, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Antreprenorii din Petroşani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa şi Uricani pot depune proiecte în perioada 1 noiembrie 2025 - 28 februarie 2026, în sistemul informatic MySMIS2021/SMIS2021+. Bugetul apelului este de 14,8 milioane de euro, iar finanţările nerambursabile vor fi cuprinse între 300.000 şi 5.000.000 de euro.

Proiectele care prevăd doar achiziţia de echipamente vor avea o durată maximă de implementare de 12 luni, iar cele care includ lucrări de construcţii, 24 de luni.

„Relansarea acestui apel de proiecte reprezintă o oportunitate reală pentru mediul de afaceri din Valea Jiului. Fondurile puse la dispoziţie - aproape 15 milioane de euro - sunt dedicate întreprinderilor mici şi mijlocii care au curajul să investească şi să creeze locuri de muncă. Valea Jiului trece printr-un proces complex de reconversie economică, iar IMM-urile sunt motorul acestei schimbări”, a declarat Adrian Mariciuc, director general-adjunct al ADR Vest, Organism Intermediar al PTJ.

Tot vineri, ministerul a lansat în consultare publică ghidul pentru o schemă de ajutor destinată dezvoltării infrastructurii de afaceri prin parcuri industriale, documentele putând fi consultate şi completate cu propuneri timp de 15 zile lucrătoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0889
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3349
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4403
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8302
Gram de aur (XAU)Gram de aur538.1818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb