Biroul Procurorului Special (OSC) din SUA a deschis o anchetă asupra lui Jack Smith, fostul procuror special care a supervizat investigaţiile federale împotriva lui Donald Trump, relatează NBC News, de la care transmitem cele ce urmează. Smith este acuzat că ar fi încălcat Legea Hatch, care interzice funcţionarilor federali să se implice în activităţi politice partizane.
Ancheta a fost declanşată după ce senatorul republican Tom Cotton a cerut oficial investigarea lui Smith, acuzându-l de „interferenţă fără precedent în alegerile din 2024”. OSC a confirmat că a primit solicitarea şi că a demarat o investigaţie preliminară. Agenţia nu poate depune acuzaţii penale, dar poate recomanda sancţiuni administrative sau poate transmite cazul către Departamentul Justiţiei (DOJ).
Donald Trump şi aliaţii săi au susţinut că anchetele conduse de Smith au fost motivate politic, însă nu au furnizat dovezi concrete în sprijinul acuzaţiilor. „Acţiunile lui Jack Smith au fost un instrument al campaniei Biden-Harris”, a declarat Cotton, adăugând că acestea reprezintă „probabil o activitate ilegală de campanie”.
Jack Smith a fost numit procuror special în noiembrie 2022, la trei zile după ce Trump îşi anunţase candidatura pentru un nou mandat. În 2023, Smith a formulat două dosare penale împotriva fostului preşedinte, dar nu a adus niciunul în faţa instanţei înainte de a-şi da demisia, în ianuarie 2025.
Deşi Legea Hatch a fost încălcată în trecut - inclusiv de consiliera lui Trump, Kellyanne Conway, în 2019 - astfel de cazuri nu sunt, de regulă, deferite DOJ-ulu, confrom sursei citate.
Între timp, candidatura susţinută de Trump pentru conducerea OSC, Paul Ingrassia, este blocată în Senat. Potrivit NBC News, Ingrassia, cunoscut pentru comentariile sale controversate, urmează să se întâlnească luna viitoare cu mai mulţi senatori înainte de votul de confirmare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.08.2025, 09:24)
Omul de casa a democratilor,
luat un pic la rost,
mare lucru.