Gabriel Pereş revine în echipa Electrolux

F.A.
Companii / 1 octombrie 2012

Gabriel Pereş se alătură din nou echipei Electrolux, în calitate de Kitchen Retail & Home Comfort Manager, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Ne bucurăm că Gabriel Pereş a decis să se întoarcă în echipa Electrolux. Sperăm că această colaborare să fie de lungă durată şi plină de realizări, de ambele părţi. Acest fapt ne demonstrează încă o dată că angajaţii companiei noastre sunt multumiţi de ceea ce Electrolux le poate oferi, au încredere în noi şi în planurile noastre de viitor", a declarat Carmen Georgescu, Marketing Manager East Europe South Cluster.

Gabriel Pereş a precizat: "Posibilitatea de dezvoltare profesională în interiorul companiei, provocarea dată de un proiect ambiţios şi echipa dinamică sunt doar câteva dintre motivele care m-au determinat să mă întorc la Electrolux. Cu experienţa vastă acumulată, încrederea şi susţinerea companiei, voi reuşi cu siguranţă să-mi îndeplinesc într-un timp cât mai scurt obiectivele pe care mi le-am stabilit".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb