"Gazprom" şi "Shell" ar putea prelua o parte din "Sibneft"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 iulie 2005

Producătorul rus de gaze "Gazprom", cel mai mare la nivel mondial, intenţionează să realizeze un parteneriat cu grupul anglo-olandez "Shell", în vederea înaintării unei oferte pentru achiziţionarea pachetului majoritar al companiei petroliere "Sibneft", de la patronul acesteia, miliardarul Roman Abramovici, anunţă presa din Federaţia Rusă. Potrivit acesteia, negocierile dintre oficialii "Gazprom" şi cei ai "Sibneft" se află în stadiu final. Un eventual acord între "Gazprom" şi "Sibneft" ar putea fi încheiat în următoarele zile, iar valoarea tranzacţiei ar putea ajunge la 8 miliarde de dolari, spune presa rusă, fără să specifice însă cum va participa "Shell" la acest acord.

Potrivit specialiştilor, se pare că parteneriatul include un schimb de active între "Shell", care este parte în proiectul Sahalin-2, şi "Gazprom", prin cîmpurile siberiene cu zăcăminte de gaze naturale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb