Groupama a obţinut certificarea Superbrands

S.B.
Bănci-Asigurări / 24 aprilie 2025

Groupama a obţinut certificarea Superbrands

Groupama primeşte distincţia Superbrand, în cadrul ediţiei 2024-2025 a prestigiosului program internaţional cu acelaşi nume, fiind singurul asigurător din România inclus în acest top.

Metodologia Superbrands presupune analiza obiectivă a peste 1800 de mărci, din peste 60 de domenii de business, realizată de specialişti în marketing, publicitate, comunicare strategică sau branding, urmată de chestionarea mărcilor clasate în top prin cercetări de piaţă derulate de IPSOS România, partenerul programului.

Recunoaşterea este una valoroasă, care confirmă preferinţa clienţilor pentru brandul Groupama şi impactul pozitiv pe care acesta îl are în societatea românească. Notorietatea Groupama şi poziţionarea ca brand de încredere, inovator, empatic şi recunoscut pentru calitatea la un preţ corect au contribuit la obţinerea acestei distincţii.

"Groupama este parte a unui Grup mutualist de asigurări, un grup în care clienţii sunt şi acţionari, iar asta ne face să fim diferiţi şi să ne înţelegem rolul în primul rând prin relaţia cu clienţii noştri. Marca Superbrand vine ca o confirmare a faptului că strategia de a câştiga şi merita preferinţa românilor prin servicii de calitate la preţul corect, inovând şi fiind mereu atenţi la echipa noastră este direcţia bună. Vom continua să ne concentrăm pe a depăşi aşteptările celor care ne aleg şi pe misiunea noastră, aceea de a îi ajuta pe clienţii şi partenerii noştri să privească viaţa cu optimism, ştiind că, indiferent de obstacol, vor avea alături un partener pe care se pot baza", declară Georgiana Miron, Director Marketing, Comunicare şi Servicii Clienţi Groupama.

În plus, conform unui studiu de amploare comandat de Groupama la sfârşitul anului 2024 şi realizat împreună cu Institutul de Marketing MIA, compania se situează în topul asigurătorilor în care românii au încredere, printre principalele atribute asociate brandului fiind, de asemenea, empatia şi orientarea către client.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0960
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2490
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5418
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8622
Gram de aur (XAU)Gram de aur720.7478

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb