Guvernul a aprobat joi menţinerea valabilităţii acordurilor de concesiune petrolieră, având ca titular compania Dacian Petroleum, conform Agerpres.
"Prin acest act normativ, Guvernul a aprobat menţinerea valabilităţii a 33 de acorduri de concesiune pentru perimetre de dezvoltare-exploatare petrolieră şi a 7 acorduri pentru perimetre de exploatare petrolieră, încheiate între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea Naţională a Petrolului "Petrom' S.A., ca urmare a schimbării structurii acţionariatului cu drept de control asupra actualului titular, Societatea Dacian Petroleum S.A.”, precizează sursa.
După intrarea în vigoare a OUG 81/2024, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a preluat atribuţiile, bugetul, sursele de finanţare, arhiva, personalul, precum şi drepturile şi obligaţiile Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale, relatează sursa menţionată. Astfel, ARMPSG devine reprezentantul statului în acordurile de concesiune pentru perimetrele de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, se mai menţionează în comunicat, potrivit Agerpres.
De asemenea, prin HG 1203/2021 a fost aprobat transferul drepturilor şi obligaţiilor din Acordul de concesiune de la Societatea OMV Petrom S.A. către Societatea Dacian Petroleum SRL, a informat sursa. Totodată, acţionariatul societăţii a fost modificat, conform unei adrese înregistrate la ANRMPSG, subliniază Agerpres.














































Opinia Cititorului