Importurile de cereale din Ucraina vor fi oprite până pe 5 iunie

A.F.
Politică / 20 aprilie 2023

Importurile de cereale din Ucraina vor fi oprite până pe 5 iunie

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a afirmat că măsurile unilaterale luate de cele patru state în privinţa importurilor de cereale din Ucraina sunt ilegale şi a cerut retragerea acestora, pentru a se putea aplica propunerile Comisiei, care vizează, printre altele, oprirea importurilor de grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi seminţe de rapiţă din Ucraina, până în data de 5 iunie, a declarat, ieri seară, ministrul Agriculturii, Petre Daea, conform Agerpres.

Măsura ar putea fi luată în 48 de ore după ce statele care au luat măsuri unilaterale şi le retrag.

Petre Daea a participat la o şedinţă de lucru în format videoconferinţă cu Valdis Dombrovskis, comisar european responsabil cu politica comercială la nivelul UE şi comisarul pe probleme de agricultura, Janusz Wojciechowski, în cadrul căreia reprezentanţii României au subliniat că ţara noastră are în prezent cea mai mare expunere în privinţa impactului negativ al importurilor din Ucraina, întrucât celelalte state vecine au luat măsuri unilaterale privind interzicerea acestora.

Totodată, aceştia au semnalat că România se vede ameninţată de un aflux şi mai mare de cereale ucrainene întrucât punctele de ieşire din Ucraina către celelalte state sunt închise, iar ţara noastră a rămas principal culoar de tranzit, Portul Constanta devenind şi mai aglomerat.

"Vicepreşedintele CE Valdis Dombrovskis a afirmat răspicat că măsurile unilateral luate de cele 4 state europene sunt ilegale, contravin Tratatelor de Aderare şi Acordului de Asociere încheiat între UE şi Ucraina, somând cele 4 state să şi le retragă, altfel propunerile Comisiei nu se vor aplica. Cei doi comisari au prezentat un pachet de sprijin pe care Comisia îl pune la dispoziţia celor 5 ţări, compus din 100 de milioane sumă de la rezerva de criză a CE, urmând ca aceasta să fie repartizată în perioada imediat următoare şi un pachet de reglare a importurilor din Ucraina. Acesta prevede activarea mecanismelor de salvgardare excepţională, care înseamnă oprirea importurilor până în data de 5 iunie pentru produsele: grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui si seminţe de rapiţă. Comisarul a menţionat că această măsură poate fi luată în 48 de ore după ce statele care au luat măsuri unilaterale şi le retrag. Statele care au luat acea decizie de care Petre Daea spunea tot timpul: trebuie să fim atenţi şi să lucrăm în consonanţă cu interesele ţării, dar în bună regulă din punct de vedere juridic, altminteri nu avem succes", a explicat Petre Daea.

Acesta a menţionat că a fost solicitată poziţia miniştrilor din Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România şi toate statele au susţinut că sunt necesare soluţii pentru suplimentarea listei de produse beneficiare de măsuri de salvgardare şi a regândirii perioadei de aplicare, prin prelungirea ei.

"Întrucât nu s-a ajuns la un consens în această privinţă, vicepreşedintele CE a precizat faptul că problema importurilor a fost ridicată la rang de prim-ministru şi preşedinte prin semnarea scrisorii comune a celor 4 prim-miniştri şi preşedintelui Bulgariei. Prin urmare a solicitat ca statele membre să se pună de acord, până la finalul acestei săptămâni, prin consultare a prim-miniştrilor şi preşedintele Bulgariei. Mâine, vom informa, cum de altminteri a fost informat domnul prim ministru de către consilierii săi care au participat la această întâlnire şi prin comunicare între ţări vom veni cu propuneri în consonanţă cu interesele noastre în aşa fel încât să realizăm această punere de acord din punct de vedere legislativ şi decizia să fie luată foarte urgent. Comisia este dispusă să rezolve până la sfârşitul săptămânii", a spus Petre Daea.

El consideră că şi celelalte state au interesul să se rezolve cât mai repede, pentru că "nu pot să stea în ilegalitate", riscând începerea procedurilor de infringement.

"Comisarul ne-a spus să ne punem de acord cât mai repede. Eu mâine şi zilele următoare, prin reprezentanţii noştri de la Bruxelles, ne vom asigura şi sunt convins că şi celelalte state au interesul acesta să fie cât mai repede. Nu pot să stea în ilegalitate, pentru că încep proceduri de infringement (...) Cum aţi putea dvs. crede că un act normativ, printr-un ordin de ministru, ar putea să fie opozabil din punct de vedere juridic unui regulament sau unui acord de asociere validat de parlamentele europene şi care a fost încheiat, în condiţiile în care mâine vine în vamă la ţările respective un produs, iar acel produs intră pe baza unui contract comercial, cu plată la furnizor sau la beneficiar şi nu-i dă voie să intre în ţara respectivă? Persoana se îndreaptă în justiţie şi imediat orice judecător înţelege că este de grad mai ridicat actul normativ al Uniunii Europene, că suntem membri ai UE şi dacă suntem membri, avem şi drepturi, avem şi obligaţii, avem reguli şi legi pe care trebuie să le respectăm", a transmis oficialul MADR.

Nu în ultimul rând, şeful de la Agricultură a susţinut că el nu poate să dea un astfel de ordin pentru că nu este domeniul său.

"Îmi spunea cineva la un moment dat: să dea Petre Daea ordinul. În primul rând, nu aş putea să-l dau pentru nu-i domeniul meu. Unde-i domeniul meu în 24 de ore am dat ordin să se taie porumbul şi să se ducă la vaci, pentru că e meseria mea, e răspunderea mea. Aici nu. Nu Ministerul Agriculturii, iar oricare ar da un asemenea act nu poate fi opozabil unui act de relevanţă europeană. Nu poate fi. E treaba lor, a şi spus-o comisarul: "aveţi drumul instanţei în condiţiile în care nu ridicaţi aceste măsuri". Asta a fost textual. I-am adus cu mine pe toţi, să înregistreze tot, să asculte, să nu ne scape niciun cuvânt. Aici sunt în reguli, iar România ştie să le respecte şi e nevoie să respectăm regulile, pentru că altminteri intervine haosul", a explicat ministrul Agriculturii.

El a adăugat că oprirea importurilor va fi doar la nivelul celor 5 ţări din proximitatea conflictului, fiind solicitările comune ale acestora, şi că se vor menţine coridoarele de transporta cerealelor spre destinaţiile cunoscute.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Comisia Europeana face ce stie mai bine - santajeaza statele membre: "Măsura ar putea fi luată în 48 de ore după ce statele care au luat măsuri unilaterale şi le retrag."

    Bai ticalosilor, de ce n-ati luat masura de la inceput? 

    Dintro ORGANIZATIE in care se asociaza niste STATE pentru a face ca BUNASTAREA CETATENILOR din tarile asociate sa devina mai buna,UNIUNEA EUROPEANA,se dovedeste ca este o ASOCIERE de STATE chiar mai rea decat fosta URSS. Inainte de 1989 tarile care faceau parte din TRATATUL de la VARSOVIA si care nu ereau deacord cu politica rusilor ereau atacate militar de catre celelalte state ale tratatului la ordinul direct al rusilor,vezi atacarea UNGARIEI si CEHOSLOVACIEI de catre URSS de celelalte tari cu exceptia ROMANIEI. Azi,TARILE BOGATE ale UNIUNII EUROPENE,urmeaza acelasi exemplu ca si URSS fata de TARILE mai SARACE din fostul TRATAT de la VARSOVIA. BOGATII EUROPEI nu mai trimit TRUPE in TARILE din UE,care nu vor sa indeplineasca ABERATIILE care le trec prin cap BOGATILOR UE,insa le CONSTRANG economic si le PROVOACA DAUNE mai mari chiar decat o INTERVENTIE MILITARA. Inainte de 1989 ,ROMANIA,a fost singurul STAT care nu a APROBAT niciodata AMESTECUL URSS in TREBURILE INTERNE ale ROMANIEI,pe cand azi ,ROMANIA ,prin CODUCATORII ei,nu mai APARA INDEPENDENTA STATULUI si cu ajutorul STRAINILOR au transformat ROMANIA in cel mai OBEDIENT si SARAC STA din UE,care a ajuns o COLONIE de TIP AFRICAN. MULTUMITIM DRAGI CONDUCATORI AI ROMANIEI pentru TRADARE si OBEDIENTA.!

    Traderii din România cu multe cunoștințe la partide nu vor stoparea importurilor pentru ca ei cumpara cu discount 40% din Ucraina și revând prin portul Constanta cu profit frumușel. Nu rămâne mare lucru la noi, se exporta imediat.

    1. se doreste impingerea costurilor finale la raft!

      la raftul nostru, al Republicii Moldovei, al Bulgariei si a altor tari cu mult in urma la "cost" fata de "aliati/vecini" europeni. 

      vezi ciclul comoditatilor! anunta clar in fata boom cost trai! minim 90 de luni! 

      Deja ma uit la raft si vad produse schimbate, altele puse cu 100% pret nominal, altele cu 105%...altele cu 80%.... si asta e doar inceputul. 

      s c cret 

      Morcovii au sarit cu 300% per kg la raft... ceapa la fel...cartoful e braila....

      Tot ce este mancare de BAZA se scumpeste... tot ce e mancare de"lux" are presiune deflationista... oamenii vor alege traiul si vor lasa luxul in spate cand nu se ajung cu costurile. 

      Politica ciclica de scumpire trai echilibreaza iar creditarea din trecut.... matura tot ce este inutil in piata... si pregateste in fata alt platou mai sus al deflatiei...unde creditul se va da iar "real ieftin" dar costurile de atunci vor cocosa deja populatia. 

      creditul scump ce se da acum fura puterea de cumparare a populatiei de acum; ridica in fata costurile si distruge puterea de cumparare; distruge/coboara marginalul de profit al firmelor si striveste puterea de economisire ca procent din venit net dus acasa.... Politicile bancilor centrale si ale guvernelor sunt gandite strategic.... guvernul nu pierde... mai ales cand avem somaj pe minim si putere cumparare mare... cineva tre sa piarde... de fel primii sunt firme mici pe urma angajatii pe urma guvernul pe urma bancile defaulte la credite ipotecare sau de investitii. 

      s c cret 

    "Tembelul" de mai sus acum 1 -2 ani urla ca sa ia lumea credite (agricultorii) de x3 ajutorul acordat.

    Eu urlam in comenturi de atunci ca e TEAPA... (vedeti istoricul comenturilor cretine bursa ro). 

    Acum se adevereste TEAPA TRASA unor afaceristi mici.. 

    Cine rezista in piata a reusit sa plaseze "Creditul" ptin pret final la consumator ... dar nu toti vor reusi sa faca asta... cand salt costul nivelezi pe moment consumul... pe urma costul ramane lipicios sus si consumul se prabuseste... daca ai ridicat costul x2 si ai nivelat cosnsulul la x2 pe urma costul ramane x2 si consumul cade la x1... e groasa treaba... dai faliment garantat... te asteapta sacalii bancheri cu bratele deschise sa te vanda pe 10 centi la dolar... 

    Inca ave "consum" pe platou / spre platou in raport cu costurile... dar nu mai dureaza mult si incepe sa cedeze pe unele categorii. 

    s c cret 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7329
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3176
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9824
Gram de aur (XAU)Gram de aur387.3649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb