ÎMPRUMUTAŢII ÎN CHF REACŢIONEAZĂ LA DECLARAŢIILE OFICIALILOR DIN BANCA NAŢIONALĂ: "BNR continuă să se comporte ca un apărător al băncilor comerciale"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 28 aprilie 2017

"BNR continuă să se comporte ca un apărător al băncilor comerciale"

Isărescu: "Dacă ţi-ai făcut o casă, eşti robul casei, nu neapărat al băncii"

Vasilescu: "Legea nu îi conferă Băncii Naţionale atribuţii legate de protecţia clienţilor băncilor"

Lazea: "Banca Centrală a făcut educaţie financiară cu vârf şi îndesat, numai că nu se auzea pentru că muzica cânta tare, toată lumea era la sărbătoare"

Debitorii: "Nu s-a pus niciodată în discuţie faptul că un credit nu trebuie rambursat"

Banca Naţională a României (BNR) continuă să se comporte ca un apărător al băncilor comerciale, consideră membrii Grupului Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC), care au reacţionat la declaraţiile făcute, miercuri, de oficialii Băncii Centrale (Guvernatorul Mugur Isarescu, economistul şef Valentin Lazea şi consultantul de strategie Adrian Vasilescu).

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a spus, miercuri, printre altele, că cei care iau un credit trebuie să ştie că "un credit luat trebuie dat înapoi": "Dacă ai luat un credit, nu eşti rob al băncii, ci a ceea ce ai făcut cu banii. Dacă te împrumuţi pe 30 de ani, apoi 30 de ani e o viaţă de om adult. Nu este împrumut de azi pe mâine. «Am ajuns robul băncii». Ai ajuns robul a ceea ce ai făcut cu banii! Dacă ţi-ai făcut o casă, eşti robul casei, nu neapărat robul băncii".

Consumatorii opinează că, prin aceste declaraţii, s-a produs o intoxicare în spaţiul public, "prin deformarea realităţii", iar faptul că toată vina este aruncată asupra debitorilor întăreşte ideea că "BNR continuă să se comporte ca un apărător al băncilor comerciale".

Debitorii au subliniat: "Nu s-a pus niciodată în discuţie faptul că un credit nu trebuie rambursat. Cel puţin această insinuare nu ar trebui să fie generalizată asupra tuturor debitorilor, atâta vreme cât doar unele persoane din sfera politicului au procedat astfel.

Oamenii au devenit cu adevărat robi ai băncilor atunci când dobânzile, fixe în contracte, au devenit variabile în mod abuziv, atunci când marjele dobânzilor au fost mărite în mod abuziv, atunci când odată cu semnarea contractelor de credit au fost inserate clauze abuzive. Pentru toate acestea putem pune la dispoziţie dovezi cu contracte şi decizii ale instanţelor. Aceştia sunt factorii care au condus la sclavia faţă de bancă. Un om cinstit nu se va gândi nicio clipă că acel credit nu trebuie rambursat".

Tot miercuri, şeful BNR a menţionat: "Oamenii călătoresc cu avionul, dar nu trebuie să ştie neapărat cum funcţionează motorul cu reacţie, dar trebuie să ştie că se urcă în avion şi că acolo sunt nişte reguli precise şi să accepte, chiar cei care călătoresc frecvent cu avionul, plictiseala aceea cu măsurile de siguranţă. Dacă călătoreşti mult cu avionul te şi gândeşti: mă, ce mă tot omoară ăştia cu...Aşa şi când intră în bancă. Trebuie să ştie că intră într-o bancă, nu intră în altă parte. Trebuie să ştie că un credit trebuie dat înapoi. Lucruri pe undeva simple".

În replică, membrii GCCC ne-au transmis: "Parafrazând exemplul guvernatorului privind călătoria cu avionul, ar fi trebuit ca din audienţă să i se dea următoarea replică: «Ce părere aveţi dacă, la 20 de minute de la decolare, pilotul anunţă toţi pasagerii că preţul biletelor tocmai a fost actualizat şi este de trei ori valoarea lui iniţială, iar cine nu plăteste diferenţa în următoarele cinci minute este invitat să părăsească nava?»"

De asemenea, debitorii au mai precizat: "Atunci când o companie producătoare de autoturisme lansează pe piaţă un nou model cu defecte din fabricaţie, după o anumită perioadă, când se constată acest lucru, acea serie de maşini este rechemată în fabrica pentru reparaţii, evident pe cheltuiala companiei producătoare. După aceeaşi logică, în cazul creditelor, când se constată că atâtea şi atâtea procese sunt câştigate de debitori pe clauze abuzive, logic nu ar fi ca băncile respective să îşi cheme clienţii pentru îndreptarea erorii?"

Mugur Isărescu opinează că este o greşeală ca băncile să îi educe pe clienţi referitor la clauzele contractuale, menţionând: "Cred că este o greşeală, domnule, să îi învăţăm toate clauzele - abuzive, neabuzive. Aceasta este treaba avocaţilor. Ei trebuie să ştie că a lua un credit înseamnă a lua un credit şi trebuie să te organizezi să dai banii înapoi, ceea ce nu este deloc uşor. Creditul, am mai spus-o de câteva ori aici, are o perioadă de mare euforie, durează câteva zile, când îl iei şi pe urmă o perioadă de mare durere când începi să-l dai înapoi. Şi această mare durere poate să dureze şi 20 de ani, 30 de ani. Te înnebuneşte. Nu cred că e stres mai mare pentru un om decât să ştie că are o datorie pe care trebuie să o ramburseze".

Împrumutaţii în CHF susţin că BNR, prin vocea guvernatorului Mugur Isărescu, sugerează faptul că românilor le lipseşte educaţia financiară, însă se face direct vinovată de faptul că, în calitate de supraveghetor macro-prudenţial al acestui domeniu financiar, a permis băncilor comerciale să practice un astfel de comportament abuziv în relaţia cu proprii clienţi.

Consumatorii: "Dobânzile la credite scad ca urmare a lipsei de încredere a populaţiei în bănci"

Protecţia cu amănuntul a consumatorilor de servicii financiare este un domeniu care şchioapătă, dar legea nu îi stabileşte Băncii Naţionale atribuţii legate de protecţia clienţilor băncilor, a declarat Adrian Vasilescu, menţionând: "Cui îi revine răspunderea protecţiei cu amănuntul, caz cu caz, cont cu cont, împrejurare cu împrejurare? Legea face trimitere la ANPC. Dar Legea nu prevede că marea răspundere revine băncilor. O spune propriul lor interes şi o cer noile realităţi, în special cele intervenite în criză, cu recesiune, cu turbulenţe, cu tăieri şi reduceri de salarii, cu inflaţie până prin 2012, cu deprecieri de credite şi o masă critică de debitori cu mari dificultăţi în returnarea creditelor. O cere apariţia unor voci active în spaţiul public, printre care avocaţi şi parlamentari, ce au strârnit consumatorii de servicii financiare împotriva băncilor şi au pus sistemul bancar în faţa unor riscuri severe prin promovarea unor legi care sfidau clauzele contractuale".

Clienţii bancari au reacţionat şi la spusele domnului Vasilescu, transmiţându-ne: "Realitatea este din nou deformată, ca urmare a faptului că în România nu s-a pus niciodată problema unui risc sever în ceea ce priveşte domeniul bancar, dovadă stând chiar rapoartele ultimilor ani cu profiturile acestor instituţii, care sunt mult peste media europeană. Acest profit mărit anual este rezultatul comportamentului abuziv si agresiv al acestor instituţii bancare în raport cu clienţii".

Adrian Vasilescu a mai menţionat: "Dobânzile la credite, bunăoară, au tot scăzut şi continuă să scadă, iar dinamica creditării e mai bună decât a celorlalte ţări din regiune, cu excepţia poate a Poloniei, şi e mai bună decât media zonei europene. Protecţia cu ridicata dă rezultate. Există însă în sfera de activitate a băncilor un domeniu care şchioapătă - protecţia cu amănuntul a consumatorilor de servicii financiare. Şi iată, tot mai mulţi ochi au început să îndrepte priviri critice către Banca Naţională. O imagine deformată, departe de a fi singura, îşi face loc în opinia publică la îndemnul unor deformatori de opinii care s-au înmulţit în spaţiul public, aceea că BNR ar avea ca principală misiune să îi protejeze pe clienţii băncilor, persoană cu persoană, caz cu caz".

Afirmaţiile lui Adrian Vasilescu i-a nemulţumit pe împrumutaţi, care au reacţionat: "Stârnirea deformării de opinie...ce convenabil...Vă tot ascundeţi în spatele legislaţiei, o dată pentru varianta în care aceasta nu stabileşte Băncii Naţionale atribuţii legate de protecţia clienţilor băncilor, şi altă dată pentru când e musai ca debitorii să fie trataţi ca niuşte cazuri sociale, eventual pentru ca statul să-şi deschidă umbrela protectoare peste bănci să plătească tot din banii cetăţenilor prejudiciile aduse de acestea debitorilor împovăraţi de clauzele abuzive, marje de risc, dobânzi peste dobânzi.

Dobânzile la credite nu scad datorită efectelor benefice ale BNR, nu vă păcăliţi, scad datorită lipsei de încredere a populaţiei în bănci, dar mai ales datorită efectelor malefice ale clauzelor abuzive din contractele de credit şi ale hotărârilor definitive câştigate de către clienţi, pe care băncile refuză să le pună în aplicare. Prin urmare, lumea este mai reticentă în contractarea unui credit - aşa că băncile fac ce ştiu ele mai bine - atrag clienţii scăzând dobânzile la credite - este un efect normal în situaţia dată şi nu vi se datorează, domnule Vasilescu!

Când faceţi vorbire despre deformatorii de opinie vă referiţi la pliantele oferite de bănci împrumutaţilor în CHF, în care se precizează că francul elveţian este o monedă stabilă, cea mai stabilă din toată istoria lumii?

Curată deformare, pentru că au uitat să precizeze, la vremea respectivă, că această moneda exotică nu ocupă o poziţie distinctă în nomenclatorul BNR, ci era trecută la «alte valute» - atunci ar fi fost benefic, domnule Vasilescu, să interveniţi, în calitate de consultant de strategie şi să nu permiteţi creditarea într-o monedă pe care populaţia nu o cunoaşte şi nici băncile nu o aveau în vistierie!

O imagine «deformată», impusă de BNR, aveau şi dobânzile la lei menţinute la nivele ridicate pentru ca finanţarea în moneda naţională să nu fie posibilă - majoritatea doritorilor de credite au fost direcţionaţi spre unica moneda «stabilă», dar nedistinctă, a francului elveţian - fapt care a determinat profesionistul să facă aprecieri «stabile», luându-şi în calcul toate marjele de risc pe 30 de ani, cel puţin. Ba mai mult, a cerut şi garanţii imobiliare, uneori câte două bucăţi de contract şi, pentru că nu era suficient, şi giranti".

Debitorii: "Băncile ne-au stârnit să ne câştigăm dreptatea şi să dorim legi care să ne protejeze"

Membrii GCCC susţin că ceea ce a stârnit consumatorii de servicii financiare împotriva băncilor şi a pus sistemul bancar în faţa unor riscuri severe, au fost, în primul rând, împrumuturile de milioane de euro acordate pe persoană fizică, unora, fără garanţii solide, precum şi falimentele unor bănci, precum Bancorex şi Banca Religiilor.

Sursele citate continuă: "Ne-a stârnit şi faptul că nu ni s-a explicat în niciun fel la ce riscuri ne expun creditele în această monedă, deşi practicile înşelătoare de marketing ale băncilor sunt subiect de multiple procese în alte state.

Contractele stipulau o dobândă fixă doar pentru primul an, băncile putând să modifice marjele de risc şi dobânzile unilateral, fără să fie obligate să inştiinţeze clientul.

Niciun client nu a fost informat cu privire la procedura de executare silită şi este practicată la scară largă, bunul fiind vândut la sume derizorii către terţi, urmând ca debitorul şi familia acestuia să plătească în continuare un bun de care nu se mai foloseşte până la stingerea datoriei, care va fi din ce în ce mai mare. Iar clauzele din contracte (referitoare la comisioanele de calcul al creditului, comisionul de acordare, comisionul de risc transformat apoi în comision de administrare, sumele de plată din administrarea creditului care uneori depăşea rata dobânzii, clauzele referitoare la majorarea unilaterală a marjei băncii sau a dobânzii, clauzele referitoare la includerea unor marje variabile în calculul unor dobânzi fixe, transformarea dobânzii fixe în dobândă variabilă, formule de calcul a dobânzii netransparente, clauzele cu riscul valutar asumat de client, clauzele privind comisionul de rambursare anticipată, impunerea de către bancă a unui asigurător, clauze referitoare la acordarea creditului în CHF etc.) ne-au stârnit atât de tare, încât am decis să dăm băncile în judecată şi să ne recuperăm sumele luate de către bancă, ceea ce a condus la multe decizii definitive câştigate de către clienţi.

Prin urmare, băncile ne-au stârnit să ne câştigăm dreptatea şi să dorim legi care să ne protejeze. Aveţi dreptate, nu BNR ar trebui să se ocupe de protejarea cu amănuntul a consumatorilor, ci ANPC, şi cum ANPC se mişcă în reluare, ne-am decis să stârnim Parlamentul să ne protejeze cu nişte legi în favoarea consumatorilor financiari.

Apropo de deformarea opiniilor, puteţi să ne clarificaţi de ce nu s-a dorit implementarea directivei Europene privind protecţia consumatorilor care avea dată maximă de implementare martie 2016, însă a fost amânată până în septembrie, deşi avea risc de infringement?

În concluzie, eu, debitor în franci, când m-am adresat băncii pentru un împrumut de nevoi personale, aveam deja un împrumut în euro, doream doar o refinanţare în aceeaşi monedă, o sumă mică de altfel, dar pentru că nu mă încadram la euro, mi-au acordat dublul sumei solicitate, în CHF (asta da afacere pentru bancă). Nu numai că habar nu aveam de moneda asta, dar nici n-am văzut-o în viaţa mea, am ridicat lei - vă puteţi imagina cât a câştigat banca din acest schimb? Şi pentru că am fost debitor de bună credinţă, chiar dacă n-am avut serviciu sau n-am avut bani de autobuz, rata mi-am plătit-o. Am fost «solvabilă». Ca să nu vă deformez prea tare realitatea, vă spun că, atunci când am semnat contractul, mi-am asumat rata în condiţiile monedei cele mai stabile din lume pentru toţi cei 20 de ani şi am luat la cunoştinţă prin semnătură că rata va avea 90% din valoare dobânda celor 20 de ani şi toate marjele de risc calculate şi incluse pentru aceeaşi perioadă (pentru primii ani). Aşadar, consumator mediu şi neinformat cum eram, am acceptat să-mi asum plata ratei pentru întreaga perioadă, deşi a crescut de trei ori şi ceva. Responsabilitatea băncii unde este în toată această creştere? De ce trebuie să suport doar eu fluctuaţiile pieţei?"

Valentin Lazea: "Toate criticile aduse BNR sunt nefondate"

Toate criticile aduse BNR sunt nefondate, consideră economistul şef al Băncii Centrale, Valentin Lazea, care susţine că "nicio instituţie nu a făcut mai mult decât banca centrală pentru educaţia financiară a populaţiei".

Primul lucru care i se reproşează BNR este că nu face educaţie financiară, a spus domnul Lazea, declarând: "A făcut-o (n.r. BNR a făcut educaţie financiară) şi încă cu vârf şi îndesat, numai că nu se auzea pentru că muzica cânta tare, toată lumea era la sărbătoare şi cei care veneau să tragă semnalul de alarmă erau percepuţi ca nişte pesimişti, nişte destabilizatori, nişte defetişti şi aşa mai departe. Aşa cum spunea domnul guvernator, omul se bucură când ia creditul şi după aceea, o viaţă întreagă suferă, mai ales atunci când a luat creditul în altă monedă, altă valută decât cea în care primeşte salariul, şi/sau atunci când a luat creditul pe termen lung sau cu dobândă variabilă. În momentul acela începe să caute ţapi ispăşitori. Oricine este de vină, dar nu el, nu respectivul, cel care a făcut acest credit. Pe lista ţapilor ispăşitori, foarte sus, aproape de vârful acestei liste întotdeauna este banca centrală, căreia i se reproşează de regulă cel puţin trei lucruri".

Opinia Cititorului ( 33 )

  1. Ocupantii felinarului rosu cu numele GCCC iar se fac de ras si mint ca niste golani.

    Inca din perioada de euforie a creditarii, de prin 2006 BNR avertiza de pericolul creditarii in valuta. Dar deh, pentru unii a fost mai tentant sa ia o suma mai mare in CHF decat una mai mica in lei.  

    2. Dobanzile nu scad pentru ca lumea nu mai are incredere in banci, asa cum molfaie mestecatorii de moale din GCCC. Excesul de lichiditate si raportul subunitar credite/depozite, astea sunt motivele REALE ale scaderii dobanzilor. Dar cand hruba e condusa de un individ cu niste studii rudimentare la un seminar neo-protestant, ce poti sa ceri? Ma mir ca voi jurnalisti de financiar cu experienta publicati tampeniile scornite de astia.  

    3: "Niciun client nu a fost informat cu privire la procedura de executare silită şi este practicată la scară largă" Procedura de executare tine de codul civil. Cine vrea sa invete codul civil sa dea la drept sa isi ia un avocat, de meserie, nu vreun gurist de prin Singureni.

    In rest chiar reusit textul baietilor de la GCCC, ce-am mai ras...:)))) 

    1. Draga postac bancar,

      Cu multa bunavointa iti recomand lecturarea OUG 99 din 2006. Apoi le explici si loazelor tale beneriste ca toate zicerile lor depasesc glumele baronului de munchhausen. Ca sa nu pierzi prea mult timp iti recomand saltul la doua articole relevante: 126 zice despre riscurile de credit, articolul 226 zice despre masurile pe care loazele beneriste puteau sa le intreprinda. 

      Dar noi, astia pe care tu-i spurci cu regularitate de ceas elvetian, ne aducem aminte cum toti acesti aresponsabili se incurcau in creditul de la defuncta Volksbank de 700 mii franci "francezi" luati de imperturbabilul Mugurel Constantin Isarescu (aka Manole in șcriptele de la securitate). 

      Daca afli cumva cand iese la pensie cuplul "prezidential" Isarescu+Vasilescu, dai și tu un semn? Ca sa stie si domnul Florin Georgescu cand ii vine sorocul.

      Am si o dedicatie speciala, ca sa nu pleci imbufnat: esti o floare, esti un crin, ai pârfumul cel mai fin !😁😁😁 

      Poate era mjzica tare. Nu stiu. Dar sigur petrecerea era data/organization de bnr.

      Isărescu avertiza din gură și aproba majorarea gradului de îndatorare

      Până în buza crizei a avertizat și a majorat gradul de îndatorare. :)

      Manole Mugurel Isărescu, economistul a cărui colegă nu-și invita prietenii acasă, avertiza la harneală și majora pe cale oficială.. 

      Mai omule, nu tie rusine cat tupeu poti sa ai, banca in cazul meu mi a marit MARJA CREDITULUI DUPA OUG 50....ACEST OUG 5O CONFORM LEGII 288 /2010 NU SE APLICA CREDITELOR IN DERULARE....DECI SA MARIT MARJA ABUZIB ASTA INSEAMNA INSELATORIE ....EU AM REUSIT FARA PROCES SA RECUPEREZ BANI DAR FAPTA RAMANE.Esteexact cand furi un portofel si te prinde politia inapoiezi portofelul dar ATENTIE....FAPTA RAMANE...VEZI CA DUMNEZEU EU SUS ...SA ITI FIE RUSINE...

      La puscarie cu bancile ...

      [Opinie eliminată conform regulamentului]

      [Fragment eliminat, conform regulamentului] ptu ca ma faci sa vorbesc urat in timp ce e vecernie la Biserica. Banca a facut acele rezerve de capital prietene, ca daca nu le facea si nu acoperea riscurile alea, tu erai aruncat in strada. La fel ca tine toti cei cu credite luate in boom imobiliar si carora li s-a injumatatit valoarea garantiei. Li se cereau, in prim pas, garantii suplimentare sau erau aruncati din case. Atat timp cat nu s-a intamplat asta inseamna ca banca a acoperit si minimizat efectul acestor riscuri enumerate la art 126 si 226. Au provizioane de aia nu sunteti zburati in strada. Majoritatea provizioanelor sunt facute din banii bunilor platnici, adica ai alora pe care ii injurati de mama focului in timpul dezbaterilor pe DIP.

      Alta placa nu mai ai?Ce tot o arzi pe aici?

      Dar voi aveţi multe plăci? În afară de a cere de pomană şi a-i înjura pe ăia care nu vor să vă dea, mai ştiţi ceva?

      Haha

      Da, e penibil postacul cefehaus :-))) hahaha, falitu lu mama :-D :-D

      Aha, si nu era obligatia bancilor sa-si acopere gaurile? Ce glumet esti. Ca tot o bagi cu garantia suplimentara, oare consumatorii nu au fost obligati sa-si asigure la valoarea contractuala garantiile chiar daca acestea si-au injumatatit valoarea si sa cesioneze in favoarea acestor banci asigurarile?

      Esti tare glumet, dar nu ai acel zvac sa te faca si placut... O lasi in baie? 

      700 000 chf a luat isarescu?? Pai si cum a reusit sa scape de acest credit?acum imi dau seama ca nu s au terminat intrebarile despre creditul in franci al guvernatorului. Si bineinteles nici despre cine i o fi pus in fata ciolositului foile de pe care sa citeasca francii francezi

    Sunt 2 aspecte in tot iuresul asta si fiecare parte beligeranta trebuie sa si-o asume:

    1. cine isi ia un credit trebuie sa stie ce inseamna, si inseamna in primul rand risc, inseamna sa consume ce nu are, inseamna sa-si taie din veniturile viitoare si multe altele. E adevarat ca iti trebuie ceva educatie financiara daca nu, iti iei un consultant, un prieten care stie si in care ai incredere. Iar credit pe 30 de ani e ceva extrem de riscant. Tot ce trece de 10 ani deja se complica exponential.  

    2. Bancile nu trebuie sa schimbe cifrele si regulile pe parcurs. Cine a citit un contract de credit stie ca la capitolul Banca are dreptul sa... sunt treijde pagini, Clientul are obligatia sa... tot treijde pagini. Dreptul clientului e sa nu ia credit si cam atat. E un fel de take it or leave it. Si nu numai la noi. 

    BNR nu poate decat sa atraga atentia asupra unor excese si derapaje si situatii care ar putea deveni critice. Nici o banca centrala nu se baga in contractele dintre parti, pentru asta exista avocati. Plus ca nu BNR a dat drumul la CHF dupa ce l-a tinut la 1.20 a fost o situatie exceptionala, greseala a fost a SNB care s-a pus cu pietele si a dat peste cap multe calcule.

    Acum de exemplu cine crede ca profita de dobanzile scazute si se baga la credit de peste 10 ani (cu dobanda variabila) se inseala pentru ca ele vor creste si peste 5 ani iar incep scandaluri ca BNR nu le-a spus ca dobanzile vor creste. Plus masurile guvernului cu taxe impozite cresteri de salarii si alte giumbuslucuri ca astia sunt foarte inventivi. 

    1. Rougue draga,

      Ai citit un contract de credit in CHF? 

      Cum ti se pare faptul ca RISCUL VALUTAR, cunoscut inca de pe vremea in care pe planeta era mult mai putini locuitori, Risc Valutar impotriva caruia institutia creditoare trebuie sa intreprinda masuri de protectie (abordarea standard sau abordarea proprie cu avizul BNR) a fost transferata catre consumator doar printr-un simplu articol intr-un contract, fara ca institutia de credit sa nu presteze niciun serviciu in cazul acestui schimb de obligatii, schimb neexplicat consumatorului ? 

      BNR poate intreprinde masuri de control si poate da dispozitii pentru conformare a capitalului, capital mentinut voit la niveluri mai mici prin astfel de transferuri de obligatii catre consumatori. Toate bancile centrale pot interveni asupra nivelului capitalurilor bancilor comerciale. S-a intamplat, se intampla si se va intampla cata vreme o sa existe acest mod de politica bancara. Este o implicare la nivel global ca efect al derapajelor individuale, punctuale, ca in aceste cazuri, derapaje repetate ca urmare a contractelor de credit de adeziune la un pachet de creditare. 

      Cursul CHF nu putea fi controlat de catre BNR, este corect. Insa problema in privinta cursurilor valutare, problema fundamentala a economiei romanesti, o reprezinta una din cele doua componente care constituie si PIB si varsamintele aferente la bugetul de stat, ADAOSUL COMERCIAL. O sa imi spui ca nu exista asa ceva, ca avem numai cealalta componenta, VALOAREA ADAUGATA. Cu toate acestea, avem Adaos comercial care omoara productia si afecteaza Valoarea adaugata. Implicit, aceasta relatie toxica dintre cele doua elemente fundamentale au condus la cursuri de schimb valutar defavorabile leului romanesc. In acest sens nu am auzit ca BNR, cel care se ocupa prin lege de stabilitatea preturilor (hahaha) sa se fi manifestat de prea multe ori. Chiar asa, cum ti se pare afirmatia, sintetizata grosier, la : stabilitatea preturilor prin combaterea deflatiei? Ei, nu ti se pare epocala? 

      Despre dobanzile scazute, ce sa zic? Pai dobanda, in mod clasic, asa scrie prin manualele din epoca moderna de Banci de la oricare din facultatile de profil de pe glob, este compusa din marja de dobanda si indicele variabil aferente monedei creditului. 

      Marja de dobanda, la nivel elementar, contine toate cheltuielile pe care banca le are cu privire la pachetul de credite si profitul asteptat la finalizarea utilizarii pachetului de catre consumatori. 

      Cheltuielile aferente sunt compuse din, dar nu limitativ, urmatoarele componente: 

      - cheltuielile de exploatare/operationale (personal, programe software, chirii, taxe si impozite) 

      - cheltuieli cu asigurarile (a se vedea articolul 126 din OUG 99/2006), de exemplu, 

      • RISCUL DE NEPLATA, statistic cam 5% din consumatori nu reusesc sa duca la capat un credit; 

      - RISCUL VALUTAR 

      - RISCUL LEGISLATIV 

      - RISCUL DE CALAMITATI NATURALE 

      - RISCUL DE RAZBOI SI TULBURARI SOCIALE 

      - alte riscuri. 

      Desigur, expunerea la aceste riscuri pot fi asigurate sau nu, dupa cum considera fiecare banca comerciala. Insa turbulentele datorate lipsei acestor asigurari asupra capitalurilor bancii comerciale este controlata prin ceea cea spuneam mai sus de catre BNR. Deci banca centrala are datoria sa afle cauza si sa puna in vedere remedierea turbulentelor. Tot banca centrala se pronunta asupra acestor lucruri, ante factum, prin cele doua tipuri de abordari ale riscurilor folosite de catre bancile comerciale. Banca comerciala foloseste abordarea standard sau abordarea proprie dar avizata de BNR. In consecinta, BNR nu poate spune ca nu cunoaste efectele tipului de abordare a expunerii la riscuri atata vreme cat ea da girul si da actiunele corective la nivel general. (poti vedea acest lucru incepand cu art. 127 si urmatoarele articole din aceeasi OUG 99/2006). 

      Asa ca nu exista minciuni mai mari ale BNR si ale sistemului bancar romanesc in aceste privinte, ale riscurilor... 

      Revenind la dobanda in sine, marimea acesteia (a marjei de dobanda) depinde in mod esential de includerea sau nu in determinarea sa a cheltuielilor enumerate mai sus. Daca unele nu pot fi evitate, alte "pot" fi transferate sau ascunse sub denumiri care nu au niciun corespondent intr-o contraprestatie propriu-zisa. Neincluderea si/sau transferul acestor cheltuieli catre consumator (fara a ii explica acestuia scopul si intinderea, efectele initiale si efectele secundare) au condus la dobanzi "foarte competitive" incepand cu 2,5% plus LIBOR, la CHF, Yeni... 

      Cu privire la scandalurile referitoare la perioade, atata vreme cat in pliante ti se prezinta NUMAI STABILITATEA din ultimii cinci ani a francului "francez", judecata ta se poate baza numai pe acele informatii. Insa cand ti se prezinta o statistica normala egala cu perioada pe care iei creditul (20-25-30 de ani), observi ca in urma cu 30 de ani, a fost un varf al cursului stabilit international raportat la dolar (ca euro era in laboratoarele genetice), vezi cum a "avariat" si LIBOR in aceeasi perioada. Tu nu intelegi ce si cum (ca nu esti doctor in banci, burse, premonitii, etc.) si poti sa-l intrebi ce cel care iti vinde produsul. sau poate ca nu. Dar nici australienii si neo-zeelandezii nu au avut aceasta sansa pe la 1975-1980. Daca la momentul 2006-2008 aveai un grafic pe 30 de ani vedeai o mica problema. Dar asa, "stabilitatea" a fost aratata pe ultimii 5 ani, adica prin anul 2000. Nimeni nu a fost tepuit in acel an. 

      Ca tot vorbim zilele astea de celebrul Mugurel Isarescu, ei bine, la locul lui de munca, din acele vremuri, Institutul de Economie Mondiala se faceau cercetari (si pe bune, nu numai turnatorii ale colegilor) privitoare la toate fenomenele acelor vremuri. Sa nu-mi spui mie ca domnul "Manole" nu a auzit de problemele din Australia si Noua Zeelanda ale fermierilor... Desigur, a "uitat", asa cum a uitat si de creditul luat de la Volksbank. DECAT 700 de mii de franci "francezi".

      Inchei rezumatul "doctoratului" meu. Toate cele bune!  

      Subscriu.

      Iar cu aia cu CHF,,,,,degeaba injura, blameaza de mama focului..si zbiara ca tigancile..acum sunt experti in legi bancare si stiu legile BNR de parca ei le-au emis prin porii mintii lor geniale....realitatea este una mult mai simpla: niste prostovani lacomi au luat credite de la alti prostovani (institutionali) la fel de lacomi...nu este nicio diferenta (poate doar una, bancile stiau ca cei creditati habar nu au ce semneaza). ATAT. aia cu CHF sa taca cu miorlaitul lor jalnic de pisic calcat pe coada ca nu au dreptate..bancile nu tipa penibil ca stiu ca sunt semi-vinovate. ATAT. E ciudat ca si acum cineva (chiar si BNR) mai pierde timp sa asculte aberatiile CHF

      Foarte utila interventia.multumesc.ma simt ca la facultate pt ca sunt argumente noi,interesante.

      Credeti ca a fost o inducere in eroare voita cu graficul pe 5 ani?

      Nu cred ca ai fost injurat prin mesajul la care ai raspuns., nu te-a blamat nimeni (asa cum singur o faci la adresa ta), nu cred ca zbiara cineva (poate doar servilismul tau fata de lucruri pe care crezi ca le intelegi dar realitatea dovedeste contrariul). Prostovan te-au nascut parintii tai. Ai mei, cel putin, nu. Parintii mei mi-au spus ca trebuie intotdeauna sa ma intreb daca ceea ce vad, aud, citesc este corect, sa ma informez intotdeauna, sa invat in fiecare zi..

      Legile nu sunt aberatii. Si, daca ai avea o simpla curiozitate, ai vedea care este adevarul. 

      Dar stiu, nu te intereseaza adevarul, te intereseaza sa defaimezi oameni. Atat. 

      Daca te-ar interesa realitatea si ai citi legislatia ai afla ca riscul valutar reprezinta treaba exclusiva a institutiei de credit. Daca te-ar interesa realitatea si ai citi legislatia ai afla ca nimeni nu ar trebui sa plateasca niciun fel de comisioane. 

      Iar cele doua lucruri enuntate anterior, demonstrate prin legislatie, ar conduce catre riscul sistemic pe care l-ar avea sistemul bancar romanesc.

      BNR nu asculta nimic pentru ca BNR nu raspunde! Iar conducatorii acesteia sunt niste aresponsabili. 

    Romania si Spania a primit INFRINGEMENT pe Directiva U.E.decontare plati in cazul FALIMENTULUI sau INSOLVENTEI!!!Acum intelegem de ce Manole este suparat si nervos.

    1. ce spui? poti s ane dai un link? vorbesti de falimentul personal?

    ce zice Isarescu este ca nu conteaza clauzele fie ele abuzive sau neabuzive. trebuie sa platesti. cu alte cuvinte, nu conteaza incalcarea legii de catre banca, furtul, nedreptatea, ruinarea creditatului, conteaza doar sa platesti bancii. au mai enervat afirmatiile lui Isarescu, insa acum a ajuns sa elaboreze un sistem filosofic propriu , un fel de bancocratie cretina.

    1. Si ce daca "au enervat afirmstiile lui Isarescu"? Ti se pare ca e pus acolo ca sa-ti fie tie simpatic? Ai destui care iti susura la urechi ceea ce vrei, politicienii populisti de genul Zamfart sau avocatii lacomi ca,Piperea. Destul cu populismele si simpatiile. Cineva trebuie sa zica adevarul chiar daca unor speculanti nu le place.

      Citeste legea postacule! Simplu ca buna ziua. Vezi mai sus, printre comentarii.

      Bancile au inventat o noua matematica.

      Iei credit si nu sti cat dai inapoi. Creditul este zero doar cand inchizi contul pana atunci mai genereaza venit pentru banca. 

    Dobanda fixa pe 5 ani ! Reclama la tv arata ca dobanda e cca 7%. Variabila e 12,5% .

    In acest timp dobanda la depozit e 0-2% ! 

    Conditia de acordare cuprinde printre altele daca ai dosar in instanta cu oricine, banca nu iti da imprumut. 

    Ce zic consumatori cu comparatia cu WV de ex. clienti sunt despagubiti diferentiat UE mai putin, Sua mai mult ca exista protectia consumatorilor. 

    Crdit pe 30 de ani nu trebuia sa existe. 

    Vinovati? 

    Bancile au dat credit Greciei pana au i genunchiat-o. Nici acolo nu sunt vinovati. 

    Ce spune Isarescu cu euforia scurta si durerea mare si lunga, are dreptate.

    Recomand sa nu luati credite pe viitor. 

    1. *La Lei.

      [Fragment eliminat, conform regulamentului] da ce treaba ai tu cu cat cer bancile? Inteleg ca nu ai credut si xa urasti bancile. Deci nu ai tu treaba cat dau ele la depozite sau ce dobanda cer la credite. Daca se lacomesc o sa dea faliment si gata. Ce trwaba ai tu cu indignarile tale populiste ce fac altii cu banii lor???

      Iti arat ca au dreptate cu reclama mincinoasa. Sigur Anpc cu minim pe economie platit nu a observat acest detaliu.

      Bancile pot sa minta in continuare. 

      "Daca se lacomesc ..." corect dar cineva ii tine in perfuzi! Asta ma deranjeaza. 

      Bancile firme private au fost salvate pe bani mei.

      Politic corupt se imprumuta de la ele sa le tina pe linia de plutire. 

      Constantin -Alde s-a adresat justitiei zboara din partid. Corupti nu vreau transparenta?

      Tre sa fii prost azi sa stai cu banii in banca la dobanzile lor minuscule.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0237
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8519
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.7888

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb