ÎN OCTOMBRIE Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,8%

G.U.
Bănci-Asigurări / 24 noiembrie 2021

Soldul creditului neguvernamental a crescut cu 0,8%

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna octombrie 2021 cu 0,8% faţă de septembrie 2021 (-1% în termeni reali), până la nivelul de 316,945 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

Creditul în lei, cu o pondere de 71,7% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,9%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 28,3% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,4% (0,3% când indicatorul este exprimat în euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 13,5% (5,2% în termeni reali), pe seama avansului cu 18% al componentei în lei (9,4% în termeni reali) şi a majorării cu 3,5% a componentei în valută exprimată în lei (1,9% dacă indicatorul este exprimat în euro).

Potrivit BNR, creditul guvernamental a scăzut în luna octombrie 2021 cu 2,8 la sută faţă de luna septembrie 2021, până la 158 133,0 milioane lei. În raport cu octombrie 2020, acesta a crescut cu 13,8 la sută (5,5 la sută în termeni reali).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii octombrie 2021 un sold de 542,911 miliarde de lei. Aceasta a crescut cu 1,3% (-0,5% în termeni reali) faţă de luna septembrie 2021, iar în raport cu octombrie 2020 s-a majorat cu 15,7% (7,2% în termeni reali).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb