Indicele sectorului SIF de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat şedinţa de vineri în creştere cu 3,6%, revenind astfel la nivelul de la începutul lunii octombrie 2008, în condiţiile în care presiunea la cumpărare s-a accentuat după publicarea datelor privind şomajul din Statele Unite.
Schimburile realizate vineri la Bursa de Valori Bucureşti s-au cifrat la 34,37 milioane lei (8,15 milioane euro), în scădere cu 7% faţă de nivelul consemnat în ziua precedentă, de 36,93 milioane lei.
"Am avut o şedinţă care a început cu corecţii pe majoritatea indicilor, dar pe finalul zilei investitorii au intrat puternic la cumpărare, ca urmare a ştirii legate de şomajul din Statele Unite, care a urcat rapid indici de pe marile burse europene şi futuresul american", a declarat, pentru NewsIn, un broker din piaţă.
Ritmul disponibilizărilor din Statele Unite a încetinit luna trecută peste aşteptări, iar rata şomajului a scăzut pentru prima oară din aprilie 2008, cel mai clar semnal că cea mai gravă criză financiară de la cel de-al doilea Război Mondial începe să se tempereze.
Numărul locurilor de muncă a scăzut în iulie cu 247.000, după un declin de 443.000 în luna precedentă, a anunţat vineri Departamentul Muncii. Rata şomajului a scăzut la 9,4%, de la 9,5%.
"Investitorii aşteptau cu mare interes aceste statistici din piaţa muncii, care par să confirme că economia începe să îşi revină. Nu este exclus ca, în aceste condiţii, să vedem cum investitorii străini încep să revină pe pieţele emergente, recunoscute pentru impulsivitatea revenirilor bursiere", a mai spus sursa citată.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,83%, până la 4.141,58 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 1,24%, până la 2.498,49 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a câştigat 3,61%, până la 21.432,52 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 0,80%, ajungând la 8.685,87 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,72%, până la 405,00 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a crescut cu 0,29%, până la 545,85 puncte.
Bursele europene creşteau semnificativ la ora încheierii şedinţei BVB, atingând un maxim al ultimelor nouă luni, în contextul datelor privind rata şomajului în Statele Unite.
Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu 0,58%, până la 4.717,78 puncte, iar indicele pieţei din Frankfurt, DAX, urca cu 1,53%, până la 5.452,16 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, creştea cu 1,15%, până la 3.517,93 puncte.
Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai tranzacţionate din piaţă, acumulând un rulaj de 7,86 milioane lei şi s-au scumpit cu 5,41%, la 1,17 lei, fiind urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2) cu un avans de 4,19%, la 0,995 lei, pe fondul unor tranzacţii de 5,28 milioane lei.
Pe sectorul bancar, preţul acţiunilor BRD SocGen (BRD) a urcat cu 3,6%, până la 11,50 lei, pe suportul unei lichidităţi de 4,2 milioane lei, în vreme ce titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au menţinut la 1,47 lei, în urma unor schimburi de 770.170 lei. Cotaţia acţiunilor Erste Bank (EBS) a crescut cu doar 0,26%, la 117,90 lei, pe o lichiditate de 1,98 milioane lei.
Pe segmentul energetic, schimburile cu acţiuni Petrom (SNP) au totalizat 722.000 lei, iar titlurile s-au depreciat cu 0,77%, la 0,258 lei, în timp ce acţiunile Transgaz (TGN) au câştigat 3,18%, ajungând la 162,10 lei, pe tranzacţii de 378.800 lei.















































