Principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în coborâre şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a depreciat cu 1,49%, la 6.608,41 puncte, iar indicele BETPlus a scăzut cu 1,47%, la 977,58 puncte.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, a coborât cu 1,49%, la 7.527 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 1,9%, fiind cotat la 29.029,17 puncte.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au scăzut cu 2,63%, la preţul de 0,776 lei/unitate.
Titlurile Romgaz (SNG) au coborât cu 1,92%, la 25,5 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz stagna, la 6,17 dolari/unitate.
Acţiunile Electrica (simbol EL) au închis şedinţa în urcare cu 0,17%, la nivelul unitar de 12,02 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor stagna, la 11,55 dolari/unitate.