19,8% dintre managerii din construcţii estimează că în perioada iulie-septembrie 2025 activitatea va creşte, în timp ce, 18,7 % din comerţul cu amănuntul preconizează scădere a activităţii, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În sectoarele servicii şi comerţ cu amănuntul 89,3% şi respectiv 87,8% dintre manageri anticipează relativă stabilitate a numărului de salariaţi; 54,5% dintre managerii din comerţul cu amănuntul şi 57,0% din construcţii consideră că preţurile vor creşte, potrivit news.ro, de la care precizăm următoarele.
”Rezultatele prezentate în acest comunicat au fost obţinute prin intermediul anchetelor statistice de conjunctură realizate în luna iulie 2025, reflectând estimările făcute de managerii întreprinderilor cu privire la tendinţele în evoluţia activităţii economice, numӑrului de salariaţi şi preţurilor. Rezultatul final se obţine sub forma unui sold conjunctural procentual, calculat ca diferenţă între ponderea celor care au ales varianta pozitivă (va creşte) a fenomenului şi ponderea celor care au indicat varianta negativă (va scădea). Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS”, precizează INS.
Pe baza datelor din ancheta de conjunctură, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a producţiei, reflectată printr-un sold conjunctural de + 0,3%.
În ceea ce priveşte numărul de salariaţi, se estimeazӑ scădere moderată, cu un sold conjunctural de -6,2%.
Preţurile produselor industriale sunt aşteptate să urmeze o tendinţă ascendentă, indicată printr-un sold conjunctural de +42,6%.
În ceea ce priveşte volumul producţiei, în sectorul construcţiilor se anticipeazӑ înregistrarea unei dinamici pozitive în următoarele trei luni, cu un sold conjunctural de +9,2%. Managerii prevăd relativă stabilitate a numӑrului de salariaţi (sold conjunctural +1%).
Se aşteaptӑ ca preţurile lucrărilor de construcţii să urmeze o traiectorie ascendentă reflectată printr-un sold conjunctural de +54,5%.
În sectorul comerţului cu amănuntul, managerii estimează pentru următoarele trei luni scădere moderată a cifrei de afaceri (sold conjunctural -9%).
În ceea ce priveşte forţa de muncă, angajatorii anticipează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +5,1%).
Majorӑri de preţuri sunt estimate de 54,5% dintre respondenţi şi doar 1,3% spun că preţurile vor scădea; soldul conjunctural fiind astfel de 53,2%.
Pe baza datelor estimate, volumul serviciilor (cifra de afaceri) preconizat pentru următoarele trei luni indică o tendinţă de relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +1,6%.
În sectorul serviciilor, numărul salariaţilor este prognozat să rămână aproape neschimbat, cu un sold conjunctural de -0,5%.
Preţurile de vânzare sau de facturare se anticipeazӑ cӑ vor urma o traiectorie ascendentă, reflectată printr-un sold conjunctural de +36,4%.
Opinia Cititorului