Cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la 264,389 miliarde lei în 2023 (din care 259,756 miliarde lei reprezintă cheltuieli cu prestaţiile sociale), în creştere cu 15,4% faţă de anul precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică, potrivit news.ro.
”În anul 2023: veniturile de protecţie socială au însumat 259,431 miliarde lei, în creştere cu 12,1% faţă de anul precedent. Ponderea acestora în Produsul Intern Brut a fost de 16,2%, în scădere cu 0,5 puncte procentuale faţă de anul precedent; cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la 264,389 miliarde lei (din care 259,756 miliarde lei reprezintă cheltuieli cu prestaţiile sociale), cunoscând o creştere cu 15,4% faţă de anul precedent (+15,2% pentru prestaţiile sociale). Ponderea cheltuielilor de protecţie socială în PIB a fost de 16,5%, menţinându-se acelaşi procentaj ca şi în anul 2022”, arată datele INS.
Cheltuielile cu prestaţiile sociale (exclusiv costurile administrative şi alte cheltuieli) au reprezentat 16,2% din PIB, menţinându-se acelaşi procentaj ca şi în anul 2022.
Ca şi în anii anteriori (2014-2023), protecţia socială a fost orientată cu precădere către acoperirea riscurilor legate de limita de vârstă (bătrâneţe) şi a celor de boală sau îngrijirea sănătăţii care au implicat 48,5%, respectiv 28,5% din totalul cheltuielilor cu prestaţiile sociale.
Datele privind veniturile şi cheltuielile de protecţie socială pentru anul 2023 sunt semidefinitive. Datele definitive vor fi disponibile în luna noiembrie 2025, precizează INS.
1. 2014-2023 ciuma rosie=socialism
(mesaj trimis de anonim în data de 15.07.2025, 10:52)
prin puscariasii mongolul ponta,dragnea,pacaliciul grindeanu sau creponatul tutose, ,proasta dancila analfabetiul covrigar ciolacu au adus Romania in halul in care suntem ,deficite gemene,electoratul ciumei rosii ,asistatii social si boschetarii de la sate si orasele ,mutati acum la aripa haur, toti boii cu diplome de la coltul strazii formeaza grosul bugetarilor ,cu salarii de doua -trei ori mai mari decat in economia priivata -exclusiv companiile cu monopol de stat , din cauza acestor paraziti noi platim mai mult de jumatate din veniturile noastre. in comunism aceste lichele erau duse cu arcanul la munca ,erau saltati de pe strada si angajati cu forta in agricultura sau constructii, daca refuzau erau condamnati la locul de munca pentru parazitism, tot ei,copiii si nepotii striga ceasca pingele .asta inseamna sa fii bou,
2. Saracii sunt lasati de izbeliste
(mesaj trimis de anonim în data de 15.07.2025, 12:00)
Saracii sunt lasati de izbeliste... Nici suma aia de 125 lei la 6 luni nu au mai vazut-o
Ideea e ca poti sa ascunzi oricand sub presh ca Romania are 4 milioane de saraci cu forme la ANAF sau la Casa de Pensii dar asta nu schimba cu nimic lucrurile.