INS: România şi Bulgaria, ţările cu cel mai scăzut nivel al preţurilor în UE, în 2025

S.B.
Macroeconomie / 26 iunie, 10:21

INS: România şi Bulgaria, ţările cu cel mai scăzut nivel al preţurilor în UE, în 2025

România şi Bulgaria au înregistrat, în 2025, cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, în cadrul statelor membre, acesta fiind cu 35% sub media UE în România, respectiv cu 37% mai mic decât media UE în Bulgaria, informează, vineri, institutul Naţional de Statistică, potrivit news.ro.

România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”, remarcându-se cu cel mai scăzut nivel al preţurilor dintre ţările UE, şi pentru grupa „Recreere, sport şi cultură”.

În acelaşi timp, ţara noastră înregistrează, alături de Croaţia, o valoare a PIB pe locuitor, care le situează la nivelul de 78% faţă de media Uniunii Europene, fiind urmate de Ungaria, cu 76% faţă de media UE, precizează INS.

Cel mai ridicat nivel s-a înregistrat în Danemarca (40% peste media UE), urmattă de Irlanda (36% peste media UE), Luxemburg (32% peste media UE), Suedia şi Finlanda (21% peste media UE).

Potrivit Eurostat, România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice” (80%), urmată de Slovacia (83%), Polonia şi Cehia (90%), iar la polul opus se află Luxemburg (122%), urmat de Danemarca (121%), cu cel mai ridicat nivel al preţurilor pentru această grupă de produse.

Informaţiile prezentate au la bază calculele efectuate de Eurostat în luna iunie 2026, utilizând atât datele privind preţurile de consum colectate de ţările participante pentru un nomenclator comun de mărfuri şi servicii comparabile, selectate ca reprezentative pentru modelele de consum din cele 36 de ţări europene, cât şi datele privind componentele de cheltuieli ale PIB şi alte informaţii de bază transmise în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1445/2007, precizează INS.

Instituţia arată că Bulgaria are cel mai scăzut nivel al preţurilor la „Băuturi alcoolice şi tutun” (70%), „Îmbrăcăminte şi încălţăminte” (78%) şi „Administrarea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (41%), fiind urmată de Slovacia (85%) şi Spania, Italia şi Cipru (86%), pentru grupa „Băuturi alcoolice şi tutun” şi de către Croaţia pentru grupa „Administrarea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (48%).

În acelaşi timp, Danemarca are cel mai ridicat nivel al preţurilor la „Îmbrăcăminte şi încălţăminte” (132%), în timp ce Irlanda este cea mai scumpă ţară din UE la „Băuturi alcoolice şi tutun” (203%) şi respectiv „Administrarea locuinţei, apă, electricitate, gaz şi alţi combustibili” (190%).

Datele INS arată că România are cel mai scăzut nivel al preţurilor dintre ţările UE, pentru grupa „Recreere, sport şi cultură”(63%), fiind urmată de Bulgaria (66%).

Ţara vecină rămâne cel mai ieftin stat membru cînd vine vorba de „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei” (78%), „Transport” (70%) şi „Restaurante şi servicii de cazare” (56%).

Pe de altă parte, Danemarca este cea mai scumpă ţară din UE la „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic şi întreţinerea curentă a locuinţei” şi „Transport” (127%), „Recreere, sport şi cultură" (141%) precum şi la restaurante şi serviciile de cazare (142%).

Indicii de volum ai PIB pe locuitor calculaţi pe baza Parităţii Puterii de Cumpărare

România alături de Croaţia înregistrează o valoare a PIB pe locuitor, calculat pe baza PPC, care le situează la nivelul de 78% faţă de media Uniunii Europene, fiind urmate de Ungaria, cu 76% faţă de media UE, precizează INS.

Cea mai mică valoare, în anul 2025, a fost înregistrată de Bulgaria şi Grecia, cu 32% sub media UE, în timp ce cel mai ridicat nivel a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depăşind media UE cu 139%, datorită faptului că un număr mare de cetăţeni străini au o pondere crescută în forţa de muncă totală a ţării şi contribuie la realizarea PIB-ului, dar nu fac parte din populaţia rezidentă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0710
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.7325

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb