Insolvenţa Hidroelectrica rămâne la Tribunalul Bucureşti

F. A.
Companii / 26 octombrie 2012

Înalta Curte de Casaţie şi Justitie (ÎCCJ) a respins irevocabil cererile formulate de Alpiq Romenergie şi Alpiq Romindustries privind strămutarea dosarului de insolvenţă al Hidroelectrica de pe rolul Tribunalului Bucuresti la o altă instanţă din ţară, se arată într-un comunicat de presă.

În urmă cu o săptămână Curtea de Apel Bucuresti a respins recursurile declarate de cele două firme şi Hidrosind împotriva sentinţei de deschidere a procedurii de insolvenţă, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti.

"Este pentru a treia oară când băieţii deştepţi pierd în justiţie împotriva Hidroelectrica. Miza este uriaşă, fiind vorba despre peste 1 miliard de euro pe care traderii de energie l-ar fi câştigat în perioada 2012-2018 din contractele bilaterale derulate cu Hidroelectrica" a precizat Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb