Insolvenţa

19 mai 2014

Ionuţ Negoiţă cere insolvenţa clubului Dinamo

A.C.Sport / 14 mai 2014

Acţionarul majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti cere insolvenţa acestuia în contextul în care a acumulat datorii semnificative către stat, se arată într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul oficial al clubului.

ALERTParlamentarii PNL sesizează Curtea Constituţională în privinţa noului cod al insolvenţei

A.C.Macroeconomie / 15 aprilie 2014

Solicitarea deputaţilor liberali exprimată astăzi în plenul Camerei Deputaţilor, de retrimitere la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a fost respinsă de majoritatea parlamentară, parlamentarii PNL declarând că vor sesiza Curtea Constituţională, potrivit unui comunicat remis de liberali.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Încă trei localităţi intrate în insolvenţă

A.C.Companii / 15 martie 2014

Comunele Ardeoani (judeţul Bacău), Nalbant (Tulcea) şi Naruja (Vrancea) au intrat în insolvenţă la începutul acestui an, ultima dintre ele fiind în faza de analiză a cererii de intrare în insolvenţă, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo