SERGHEI LAVROV:Relaţiile Moscova-Washington necesită o nouă "resetare"
V.B.Internaţional / 28 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 28 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 28 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 28 septembrie 2014
Armata irakiană, secondată de miliţii şiite, a reuşit ieri, după câteva zile de lupte soldate cu zeci de morţi, să reia controlul asupra unui baraj situat la nord-est de Bagdad, zonă dominată anterior de jihadiştii din gruparea Statul Islamic (SI), au declarat pentru AFP surse din domeniul securităţii.
Anton IordanInternaţional / 28 septembrie 2014
Separatiştii proruşi din regiunea ucraineană Doneţk au anunţat ieri că au suspendat schimburile de prizonieri cu Kievul, insurgenţii invocând faptul că persoanele eliberate de conducerea Ucrainei (în schimbul militarilor din trupele guvernamentale) nu sunt membre ale miliţiilor proruse, conform agenţiei spaniole EFE.
A.I.Internaţional / 28 septembrie 2014
Malaezia va cere Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) să trimită o forţă de menţinere a păcii în estul Ucrainei, pentru a le permite investigatorilor să ajungă din nou la locul prăbuşirii avionului MH17, aparţinând Malaysia Airlines, scrie Australian Associated Press, citând ministrul Transporturilor de la Canberra, Liow Tiong Lai.
V.B.Internaţional / 28 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 28 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 27 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 27 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 27 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 27 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 27 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 27 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 27 septembrie 2014
A.I.Internaţional / 27 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 26 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 26 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 26 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 26 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 26 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 26 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 26 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 26 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 26 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 26 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 26 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 26 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 26 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 26 septembrie 2014
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 26 septembrie 2014
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 26 septembrie 2014
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 26 septembrie 2014
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 26 septembrie 2014
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 26 septembrie 2014
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 26 septembrie 2014
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 26 septembrie 2014
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 25 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 25 septembrie 2014
A.C.Internaţional / 25 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 25 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 25 septembrie 2014
V.B.Internaţional / 25 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 25 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 25 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 25 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 25 septembrie 2014
Principalele burse europene au deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în urcare.
E.D.Internaţional / 25 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 25 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 25 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 25 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 25 septembrie 2014
E.D.Internaţional / 25 septembrie 2014
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 septembrie 2014
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 25 septembrie 2014
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 septembrie 2014
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 25 septembrie 2014
MIREL SCHERERZiarul BURSA #Internaţional / 25 septembrie 2014
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 septembrie 2014

Andrei Iacomi
George Marinescu
Marius Tiţa
Dan Nicolaie
George Marinescu
F.A.
| 5.0956 | |
| 4.3216 | |
| 5.5867 | |
| 5.8285 | |
| 693.2599 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 11 septembrie 2025
Piaţa de Capital /A.I. - 10 septembrie 2025
Piaţa de Capital /A.I. - 9 septembrie 2025
Piaţa de Capital /A.V. - 9 septembrie 2025
Piaţa de Capital /A.I. - 8 septembrie 2025
Piaţa de Capital /A.I. - 5 septembrie 2025
ANCUŢA STANCIU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
GABRIELA MĂRĂCINEANU (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
MAKE (Translated by Cosmin Ghidoveanu)
A.S. (Translated by Cosmin Ghidoveanu)