Inventatorii reţelelor fără fir, 150 de milioane din drepturi de autor

F.A.
Internaţional / 1 aprilie 2012

O agenţie guvernamentală australiană, CSIRO, a anunţat că a recuperat milioane de dolari de la firme din Statele Unite care foloseau, fără să fi cumpărat, tehnologia sa aflată la originea WiFi, conform surselor de presă.

Oamenii de ştiinţă de la agenţia guvernamentală respectivă au inventat tehnologia reţelei locale fără fir (WLAN), care se află la originea WiFi, folosită de caculatoare, telefoane mobile şi alte aparate electronice din lume.

CSIRO a obţinut brevet pentru această tehnologie în anii '90, iar din 2005 a început să urmărească în justiţie companiile care o folosesc fără să fi cumpărat autorizaţie.

În 2009, organizaţia a recuperat 159 de milioane de euro după ce a ajuns la un acord amiabil cu 14 societăţi.

Astăzi, agenţia a anunţat că a încheiat un acord similar cu alte 23 de companii, pentru o sumă totală de circa170 milioane de euro.

Chris Evans, ministrul australian al ştiinţei şi cercetării, a declarat:

"Este important ca Australia să îşi apere proprietatea intelectuală şi ca societăţile mari, care vând miliarde de produse, să plătească pentru tehnologia pe care o folosesc".

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
aages.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2391
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5710
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6731
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0505
Gram de aur (XAU)Gram de aur612.0168

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb