IPJ Iaşi s-a autosesizat şi face anchetă în cazul celor şase copii care au murit la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi

I.S.
Miscellanea / 26 septembrie, 15:34

IPJ Iaşi s-a autosesizat şi face anchetă în cazul celor şase copii care au murit la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi

Poliţiştii ieşeni s-au autosesizat din oficiu şi fac o anchetă în cazul celor şase decese de la Spitalul de Copii din Iaşi, cercetările fiind desfăşurate sub coordonarea procurorilor.

”Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-au sesizat din oficiu, iar cercetările vor fi efectuate sub coordonarea unităţii de parchet competente”, au transmis reprezentanţii IPJ Iaşi.

Totodată, conducerea IPJ Iaşi susţine că nu a fost depusă nici o sesizare la Poliţie în acest caz.

Ministerul Sănătăţii a precizat că, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sfânta Maria” din Iaşi, 9 pacienţi cu vârsta sub un an au fost infectaţi cu Serratia Marcescens. În unitatea sanitară au fost înregistrate 6 decese.

”Din datele medicale existente la momentul de faţă, puse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii, nu putem realiza o legătură directă, din punct de vedere medical, între infecţiile asociate asistenţei medicale, celelalte patologii şi comorbidităţi ale pacienţilor şi deces. Legătura de cauzalitate dintre infecţia cu Serratia Marcescens şi deces va fi stabilită de experţii în medicină legală”, a arătat MS.

Conform datelor existente în prezent, prima infecţie a apărut în 13 septembrie, aceasta fiind raportată către DSP cu întârziere, în 19 septembrie, când la spital erau deja 4 pacienţi infectaţi.

Reprezentanţii MS au afirmat că spitalul nu a luat măsurile necesare de izolare la nivelul secţiei de terapie intensivă şi nu a transmis informările către DSP în timp util, conform legislaţiei în vigoare.

"Am dispus de urgenţă un control comun, al şefului Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii şi al şefului Inspecţiei Sanitare de Stat din Ministerul Sănătăţii, care se vor deplasa de urgenţă la Iaşi, împreună cu echipele tehnice ale Ministerului Sănătăţii, pentru evaluarea situaţiei la faţa locului şi întocmirea unui raport de control. Se vor aplica sancţiuni contravenţionale în formă maximală, respectiv măsuri administrative fără echivoc, iar dacă se constată că există persoane care se fac vinovate de muşamalizarea şi neraportarea infecţiilor, respectiv de nerespectarea protocoalelor, voi dispune demiterea acestora”, a declarat ministrul sănătăţii, Alexandru Rogobete.

Până în prezent, au fost aplicate următoarele sancţiuni de către inspectorii sanitari din cadrul DSP Iaşi:

-Epidemiologul spitalului - 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în controlul infecţiilor nosocomiale;

-Medic ATI - 10.000 lei pentru nerespectarea protocoalelor şi procedurilor;

-Unitatea sanitară - 50.000 lei pentru nerespectarea protocoalelor şi procedurilor.

De asemenea, la nivelul instituţiei s-au dispus:

-Suspendarea internărilor în secţia ATI, sector A, limitarea accesului personalului din afara secţiei şi a vizitatorilor/aparţinătorilor, până la declararea închiderii focarului cu Serratia Marcescens;

-Utilizarea echipamentului de protecţie şi igiena adecvată a mâinilor personalului medical;

-Continuarea testării pe medii de cultură a tegumentelor mâinilor întregului personal din secţia ATI şi intensificarea acestor măsuri inclusiv după închiderea focarului;

-Repetarea probei de apă potabilă din reţea, sală cateter

-Suspendarea folosirii materialelor sterile din loturile cu rezultate neconforme la testarea rapidă, până la primirea rezultatelor de la laborator, când se vor lua măsurile care se impun în funcţie de rezultatele obţinute, conforme sau neconforme;

-Testarea în continuare a materialelor sterile achiziţionate din afara unităţii sanitare şi utilizarea mănuşilor sterile din loturile conforme la fiecare manoperă efectuată, la fiecare pacient, până la închiderea focarului.

”Ministerul Sănătăţii a dispus crearea unei Celule de Criză formată din Inspecţia Sanitară de Stat, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Iaşi”, a adăugat MS.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. lasa ... e bine ca se fac stadioane prin compania nationala de investii. spitale noi lasam pe mana privatului ca acolo e mai ieftin

    1. Demisia directoarei de la Spitalul Copii-Iasi.

      aici nu e problemă de bani, ci de management de spital public. Au mai fost cazuri de angajați decedați în aceeași săptămână, decese puse pe seama astrologiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0884
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3642
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4799
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8646
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.6640

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb