IULIUS investeşte 29 milioane euro în cel mai amplu proces privat de bioremediere din Europa

A.B.
Miscellanea / 23 septembrie, 13:44

IULIUS investeşte 29 milioane euro în cel mai amplu proces privat de bioremediere din Europa

Compania IULIUS a anunţat demararea unui proiect de bioremediere în valoare de 29 milioane euro pentru reconversia a 38 de hectare contaminate din centrul Constanţei, parte a unui plan investiţional de peste 800 milioane euro, conform unui comunicat de presă.

Terenul, aflat pe fosta platformă Oil Terminal şi inactiv de peste un deceniu, va fi supus celui mai amplu proces privat de bioremediere din Europa, care vizează atât solul, cât şi apa subterană. Metoda folosită este rezultatul unei inovaţii ştiinţifice româneşti: cercetătorii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului (ICPA) Bucureşti au dezvoltat o formulă de microorganisme naturale capabile să biodegradeze hidrocarburile petroliere.

„Ne propunem să transformăm acest spaţiu, aflat în inima Constanţei, dintr-un simbol al industriei de altădată într-un proiect de regenerare urbană, curat, modern şi integrat în viaţa comunităţii. Cel mai important pas îl facem acum, acela de a vindeca o zonă contaminată a oraşului şi de a o transforma într-un proiect pentru generaţii”, a declarat Raluca Munteanu, Director Dezvoltare IULIUS.

Pe lângă procesul de bioremediere, compania a finanţat două laboratoare ştiinţifice cu peste 420.000 de euro, destinate multiplicării microorganismelor şi analizelor chimice. Etapele de lucru includ bioremedierea solului, izolarea contaminanţilor prin geomembrane şi epurarea apei freatice cu ajutorul unei bariere hidrogeologice şi a unor staţii de tratare.

Proiectul face parte din demersul IULIUS de regenerare urbană a platformei Oil Terminal, care va include funcţiuni culturale, educaţionale, comerciale, office şi de divertisment, precum şi un parc, o grădină botanică şi soluţii moderne de mobilitate urbană.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3012
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8090
Gram de aur (XAU)Gram de aur522.9390

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb