Agenţia Meteorologică Japoneză (JMA) a anunţat că a ridicat avizul de tsunami, emis după un cutremur puternic de magnitudinea 8,8, produs în largul Peninsulei Kamceatka din Rusia, transmite AFP, de la care relatăm cele ce urmează. Iniţial, autorităţile japoneze emiseseră o alertă de tsunami, care a fost ulterior retrogradată.
Seismul - unul dintre cele mai puternice înregistrate în regiune - a generat valuri de până la 1,3 metri, dar nu a provocat pagube majore în Japonia. Singura victimă raportată este o femeie care a murit după ce maşina sa a căzut de pe o faleză, în timp ce încerca să evacueze zona. Presa locală precizează că aproape două milioane de persoane au fost sfătuite să se deplaseze către zone mai înalte.
În Rusia, efectele cutremurului au fost mai vizibile. În portul Severo-Kurilsk, un val de tsunami a acoperit o pescărie locală, iar imagini difuzate de televiziunea de stat arată clădiri şi echipamente luate de ape. Autorităţile ruse au raportat pagube materiale şi câţiva răniţi uşor, conform sursei citate.
Potrivit JMA, valurile au început să se atenueze treptat, iar avizul de tsunami a fost ridicat joi, la ora locală 16:30, după ce s-a constatat că nu există riscuri suplimentare pentru populaţie. Cu toate acestea, valuri reziduale de până la 70 cm au fost observate în cursul zilei.
Un detaliu inedit a fost raportat anterior seismului: patru caşaloţi au eşuat pe o plajă japoneză, cu o zi înainte de cutremur. Iniţial, fenomenul a fost pus pe seama mişcărilor tectonice, însă autorităţile au precizat ulterior că evenimentul nu are legătură directă cu seismul.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.07.2025, 18:44)
Pai nu comunicase Zelenskjy la numai vreo o ora dupa seism :-):-) ca toate submarinele nucleare rusesti au fost distruse,
minciunile si nerusinarea ăstuia depasesc toate limitele imaginatiei, ce o vrea el sa realizeze cu asa gunoi, uita te in ce hal a adus ucraina, cu cat minte mai tare cu atat mai puțin credibil in fața tuturor,
nu si da seama in ce hal a ajuns