Şefa diplomaţiei Uniunii Europene Kaja Kallas a salutat miercuri acordul de încetare temporară a focului între SUA şi Iran, înţelegere care în opinia sa ''creează spaţiu pentru democraţie în vederea ajungerii la un acord durabil'', informează Agerpres.
Acordul de încetare a focului SUA-Iran este ''un pas în spate de pe marginea prăpastiei după săptămâni de escaladare'', a scris Kallas pe X.
''Acordul creează o şansă atât de necesară pentru a estompa ameninţările, a opri rachetele, a reporni transportul maritim şi a crea spaţiu pentru diplomaţie în vederea unui acord durabil'', a adăugat reprezentanta UE.
Kaja Kallas, care urmează să se deplaseze miercuri în Arabia Saudită, i-a mulţumit ministrului de externe pakistanez Ishaq Dar pentru rolul său în aceste negocieri, subliniind că UE este pregătită să sprijine eforturile de mediere.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi noaptea că este de acord să suspende bombardamentele împotriva Iranului timp de două săptămâni. Liderul american s-a declarat pregătit pentru o încetare a focului totală dacă Teheranul va redeschide 'complet' strâmtoarea Ormuz, cale maritimă de o importanţă vitală pentru transportul internaţional de petrol.
Şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi a explicat că trecerea în siguranţă prin strâmtoarea Ormuz va fi posibilă timp de 14 zile în coordonare cu forţele armate ale Iranului şi ''cu luarea adecvată în considerare a limitărilor tehnice''.
În prezent, aproximativ 130 de milioane de barili de petrol brut şi 46 de milioane de barili de produse petroliere rafinate se află în cele circa 200 de petroliere blocate în regiune, potrivit datelor furnizate de institutul de analize financiare Kpler.
SUA şi Israelul au lansat în 28 februarie lovituri aeriene contra Iranului. Teheranul a ripostat cu atacuri cu rachete împotriva Israelului şi ţărilor din zona Golfului Persic ce găzduiesc baze militare americane.






















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2026, 16:31)
Democratia a devenit sinonima cu birocratia de ceva vreme.
Nu se poate sa nu observi ca se pun taxe tot mai mari (doar un exemplu, anul trecut rovigneta era 125 , s-a marit la 250, taxele pe terenul agricol s-au mai mult decat dublat intr-un an, dupa ce crescusera deja cu cca 40% din 2019, "inlfatia"), ca sa platim o gramada de birocrati care fac reguli peste reguli imposibil de respectat, ca sa aiba apoi motiv sa-ti dea amenzi.
Asta este mai nou democratia, zic ei ca asta e democratie, in fapt e birocratie. Ceea ce nu-i doresc lui Iran lol.