Preţurile de consum din Polonia şi-au accelerat creşterea anuală în aprilie 2026, până la 3,2%, de la 3% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,6%, după un avans de 1,1% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 1,9%, de la 2,1% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,6%, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 4,8%, de la 4,3%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,6%. (GUS Poland)
Preţurile de consum din Italia şi-au accelerat creşterea anuală în aprilie 2026, până la 2,7%, de la 1,7% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,1%, după un avans de 0,5% în luna anterioară. Preţurile alimentelor au crescut cu o rată anuală de 2,9%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,8%, iar preţurile utilităţilor au crescut cu o rată anuală de 5,1%, pe fondul unei creşteri lunare de 2,5%. (Istat)
Producţia industrială din SUA şi-a accelerat creşterea anuală în aprilie 2026, până la 1,1%, de la 0,8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,7%, după un declin de 0,3% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare a crescut cu o rată anuală de 1,1%, după o creştere de 0,7% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,6%, iar producţia de energie a crescut cu o rată anuală de 2,8%, după o creştere de 2,4% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1,9%. (Federal Reserve)
Activitatea în industria prelucrătoare din districtul Federal Reserve New York a înregistrat o expansiune peste aşteptări în luna mai 2026, pe fondul creşterii comenzilor noi. Indicele condiţiilor de afaceri a crescut cu 8,6 puncte, până la 19,6 puncte (o valoare sub zero reprezintă contracţie), pe fondul creşterii indicelui comenzilor noi cu 3,4 puncte, până la 22,7 puncte. Presiunea asupra marjelor de profit s-a accentuat, în condiţiile în care indicele preţurile plătite furnizorilor a crescut cu 11,6 puncte, până la 62,6 de puncte, iar indicele preturilor încasate de la clienţi a crescut cu 10 puncte, până la 31,8 puncte. (FRBNY)
Intrările nete de capital în SUA s-au redus la 150,7 miliarde de dolari în martie 2026, de la 182,7 miliarde în luna precedentă. Achiziţiile nete ale activelor financiare americane de către investitorii privaţi au fost de 162,1 miliarde, iar vânzările nete ale instituţiilor oficiale au fost de 11,4 miliarde. Achiziţiile nete ale obligaţiunilor guvernamentale americane au fost de circa 13,5 miliarde de dolari, în condiţiile unor achiziţii de 51,5 miliarde în portofoliile private şi a unor vânzări de 37,9 miliarde din portofoliile oficiale. Portofoliul oficial deţinut de Japonia a scăzut cu 47,7 miliarde, până la 1,191 trilioane de dolari, iar cel deţinut de China a scăzut cu 41 de miliarde, până la 652,3 miliarde. Portofoliul deţinut de Marea Britanie a crescut cu 29,6 miliarde, până la 926,9 miliarde, iar portofoliul din Canada a scăzut cu 6,9 miliarde, până la 439,4 miliarde. (U.S. Treasury)
Preţurile locuinţelor din Germania şi-au accelerat creşterea anuală în aprilie 2026, până la 1,9%, de la 1,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%. Preţurile apartamentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 1,7%, de la 1,4% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%, iar preţurile caselor noi au crescut cu o rată anuală de 2,4%, după o creştere de 1,3%, pe fondul unei creşteri lunare de 1%. Preţurile caselor existente şi-au temperat creşterea anuală până la 1,5%, de la 1,9%, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,2%. (Europace AG)























































Opinia Cititorului